Penitenciarul Arad, cea mai mare unitate de detenție din România. Peste 1.300 de deținuți
Penitenciarul Arad a prezentat Raportul de activitate pentru anul 2023, evidențiind progresele și provocările gestionate pe întreg parcursul anului trecut….
Penitenciarul Arad a prezentat Raportul de activitate pentru anul 2023, evidențiind progresele și provocările gestionate pe întreg parcursul anului trecut….
Instanța a hotărât, fără echivoc, că demolările din zona Mărului au fost executate corect, municipiul Arad având toate drepturile pentru…
Un accident de circulație a avut loc, astăzi, la ora 08.29, între Arad și Horia. O mașină a căzut în…
În ultima săptămână, polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au fost prezenți în teren…
În urma semnalării unui cetățean, locatar într-un condominiu din cartierul Aurel Vlaicu, referitor la depozitarea de deșeuri peste capacitatea recipientelor…
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion, a avut loc, în localitatea Caporal Alexa….
Dezvoltarea accelerată a orașului Pecica în ultimii 20 de ani și creșterea semnificativă a investițiilor din fonduri europene au fost…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului…
Teodora Ciunta, fostă angajată a Primăriei Arad, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de…
O persoană a ajuns la spital după ce a fost lovită cu un par de mai multe ori. Agresorul urmează…
Sora bărbatului luat cu Ambulanța după ce s-a împiedicat, vineri, de liniile de tramvai, din zona „Libelula”, critică starea deplorabilă…
În prima lună a anului 2024 echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului…
Eveniment 13
citește mai mult »
Anunțuri 6
citește mai mult »
Eveniment 61
citește mai mult »
Actualitate 213
citește mai mult »
A1 200
citește mai mult »
Actualitate 99
citește mai mult »
Actualitate 114
citește mai mult »
Actualitate 205
citește mai mult »
Actualitate 73
citește mai mult »
Actualitate 381
citește mai mult »