Minora dispărută din Zădăreni a fost găsită în Timiș
Reprezentanții IPJ Arad au anunțat că minora Carmen din Zădăreni, care a plecat la școală și nu s-a mai întors,…
Reprezentanții IPJ Arad au anunțat că minora Carmen din Zădăreni, care a plecat la școală și nu s-a mai întors,…
Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați, în data de 6 decembrie, ora 21.00, despre faptul că, o femeie…
În ultimele trei luni, polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad…
Cei care au incendiat o locuință din Șofronea în care se aflau și doi copii minori au fost trimiși în…
Primarul orașului Pecica, Petru Antal, spune că lucrările la Centrul Cultural Tradițional avansează repede. „Noua locație din vecinătatea Casei de…
Luna decembrie aduce bucurie în sufletele unor arădeni. Totul cu ajutorul semenilor. Astfel, Cetatea Voluntarilor a reușit, din nou, cu…
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în curtea unui localnic din Firiteaz. Accidentul a avut loc…
Trei autoturisme s-au tamponat, astăzi, de la ora 15:56, în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu, în față la Verbiță. Este…
Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu la o anexă cu rol de magazie…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunși într-un TIR condus de un iranian, patru cetăţeni…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din…
În această noapte, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în localitatea Vladimirescu cu 2 autospeciale de stingere în vederea lichidării…
A1 116
citește mai mult »
Eveniment 137
citește mai mult »
A1 117
citește mai mult »
A1 1009
citește mai mult »
Actualitate 44
citește mai mult »
A1 197
citește mai mult »
Actualitate 42
citește mai mult »
Accidente 393
citește mai mult »
A1 296
citește mai mult »
A1 2158
citește mai mult »