Scopul final al politicii adevărate este bunăstarea. Adică astăzi să o duci mai bine ca ieri și mâine față de ziua precedentă. Și pe lângă toate astea care sunt palpabile, nu mai puțin important este și încrederea în ziua de mâine. O stare de spirit care precum o voce invizibilă, dar cu o intensitate de tunet îți spune că ești pe drumul cel bun. În fond, nu degeaba se spune că mai importantă decât banii este încrederea.  Ea este responsabilă de impulsul pe care îl are sau nu întreaga economie și, implicit întreaga societate. La noi acest lucru a lipsit și lipsește în continuare. Nu avem autostrăzi, nici spitale foarte dotate decât dacă parcurgi multe sute de kilometri spre Capitală sau alte centre universitare.  Numai să ai norocul să rezişti până acolo ca să scapi. Se pierde prea mult timp cu transportul. Viteza medie a trenurilor este de sub 50 de kilometri pe oră. Iar autostrăzile însumează vreo 700 de kilometri. Cu tot cu „consacrata” Piteşti –Bucureşti.  Şi tot de ani de zile se discută ce au făcut ori, mai bine spus ce nu au făcut cei dinainte. Suntem într-o continuă demolare. Programele dispar şi se fac alte proiecte mai bune decât ale predecesorilor. Dar toate rămân mari doar pe hârtie. Iar realitatea ne-a făcut să ne coste 27 milioane de euro kilometrul de autostradă într-o zonă cel mult colinară, fără mari probleme tehnice. Asta în timp ce în Croaţia prin stâncă străpunsă, kilometrul de autostradă este la jumătate de preţ. Dar la calitate dublă. Prin 2010 s-au făcut standarde de cost, dar nimeni nu prea ţine cont de ele. Chiar dacă se vine cu un preţ sub cel maxim acceptat, ulterior acestea se umflă pe parcurs.  Când în acest sfert de secol cu un ritm de 80 de kilometri de autostradă pe an puteam avea acum două mii. Adică de trei ori mai mult. Un traseu Arad –Constanţa şi un Iaşi –Craiova şi mai rămânea ceva în plus. Dar nu am avut nici măcar acest plan strategic pe termen mediu spre lung. Şi care să fie asumat de întreaga clasă politică. N-am avut decât proiecte mici, mărunţişuri, iar rezultatele de pe teren se văd clar. Inaugurăm tronsoane de 10 -15 kilometri cu surle şi trâmbiţe. Avem doar porţiuni de autostradă discontinue. Felii dacă vreţi.   Care au costat însă foarte mult. Iar asta înseamnă mai puţini bani în alte domenii. Dotări mai proaste în sistemul medical, şcoli nemodernizate, linii ferate ca la 1900 din punct de vedere al asigurării vitezei de mers.  O viaţă mai proastă  în general. Sigur că toate astea din banii tuturor. Iar asta înseamnă că  bunăstarea mult visată și cu intrarea în  zona euro prin 2019- 2020, chiar şi 2021  să pară un vis urât. Cum să intri în aceea zonă cu 200 de euro pe lună? Sau mai bine spus: la ce bun? Pentru că noi şi bunăstarea circulăm în sensuri opuse pe o autostradă a eşecului.

Recomandările redacției