Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român, care a încercat să intre în ţară cu un autoturism marca Mercedes-Benz E-Class, estimat la valoarea de aproximativ 20.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 11.01.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz E-Class, înmatriculat în România.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia.
Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 20.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.