Incendiul izbucnit la imobilul de pe Decebal a avut urmări. După intervenția Detașamentului de Pompieri s-a constat că au ars mai multe cabluri de comunicații și internet. Această avarie a dat peste cap activitatea din unele instituții, precum Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Arad. Instituția a rămas fără internet în cursul zilei de marți, iar funcționarii n-au putut nici măcar să acceseze mailul, ca să nu mai vorbim de alte operațiuni. Nu se știe când va fi remediată avaria și ar putea dura chiar două, trei zile până când lucurile revin la normal.

Reamintim că, incendiul a izbucnit la o clădire aproape de intersecția cu strada 1 Decembrie 1918. La momentul sosirii forțelor de intervenție ardea o coloană de cabluri în interiorul clădirii, cu emisie puternică de fum. Evaluarea a scos în evidență faptul că luaseră foc cabluri de comunicații (n.a telefonie, internet) și nu de curent electric.

Recomandările redacției