România are cel mai mic consum de energie electrică din Europa pe cap de locuitor iar pentru tranziţia către o economie verde va fi nevoie de creşterea acestui consum în detrimentul consumului de combustibili fosili precum gaze sau lemne, consideră preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), Dan Pirsan. „Balansarea cererii şi ofertei de energie, în special de energie electrică, va deveni mai dificilă în viitor, pe măsură ce ponderea surselor regenerabile creşte, deoarece furnizarea de energie electrică din tehnologiile eoliene şi solare este în mod inerent variabilă. Sistemele Energetice Naţionale se vor adapta la aceste noi provocări şi oportunităţi iar România nu va fi o excepţie. Trebuie să trecem de la discuţii despre tehnologii avansate la implementarea acestora. Investiţiile în infrastructura de distribuţie şi transport, în stocare şi în SMART GRID sunt obligatorii. România are cel mai mic consum de energie electrică din Europa pe cap de locuitor şi dacă dorim să facem tranziţia către o economie verde va fi nevoie să creştem acest consum în detrimentul consumului de combustibili fosili (gaze, lemne etc)”, a apreciat preşedintele APCE, potrivit unui comunicat al organizaţiei.Conform sursei citate, tranziţia către un sistem energetic neutru din punct de vedere climatic va schimba drastic sistemul energetic.Documentul prezintă şi principalele diferenţe între sistemele energetice actuale bazate pe fosile şi viitoarele sisteme energetice neutre din punct de vedere climatic.Astfel, în eforturile de decarbonizare, electricitatea este de aşteptat să devină energia dominantă în timp ce gazele naturale şi combustibilii pe bază de petrol, cum ar fi benzina şi motorina, vor scădea treptat în pondere. „Electrificarea este cheia pentru realizarea decarbonizării complete. Tehnologiile promiţătoare pentru a realiza acest lucru sunt pompele de căldură pentru locuinţe şi pentru industrie, hidrogenul verde şi vehiculele electrice, se arată în comunicat.

Totodată, APCE a explicat că actualul sistem de energie electrică este determinat de cerere, iar producţia poate fi crescută şi scăzută, astfel încât să urmeze schimbările cererii de energie electrică. Pe de altă parte, însă, viitorul sistem de energie electrică este condus de furnizare, iar nivelul producţiei de energie solară şi eoliană depinde de ora din zi, de sezon şi de condiţiile meteorologice. Producţia fluctuează şi nu este reglabilă astfel încât cererea trebuie să fie corelată cu oferta, mai degrabă decât invers.”În sistemul energetic actual, producţia de energie electrică este centralizată. Electricitatea este produsă în principal într-un număr limitat de centrale mari care produc cantităţi mari de energie. În viitorul sistem energetic, producţia de energie electrică va deveni mai descentralizată decât în prezent, cu un număr mare de locaţii de producţie producând cantităţi mici de energie. Panourile fotovoltaice de pe acoperişuri, dar şi parcurile eoliene mai mari din reţeaua de medie tensiune sunt exemple de producţie descentralizată. Astăzi, un număr mic de companii energetice comerciale domină piaţa energiei. În schimb, descentralizarea oferă oportunităţi pentru un număr mare de entităţi de a deveni părţi interesate pe piaţa energiei. Mai mult, este posibilă proprietatea locală, care poate avea beneficii sociale în comparaţie cu proprietatea centralizată de către marile companii energetice”, subliniază organizaţia. (sursa: Agerpres)

 

Recomandările redacției