România ar trebui să aibă în total, la finele anului viitor, capacităţi de stocare de cel puţin 2.500 MW, iar până în 2026 să depăşească 5.000 MW, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja. „În total, la finalul anului viitor ar trebui să avem capacităţi de stocare de cel puţin 2.500 MW, iar până în 2026 să depăşim 5.000 MW. Ţintele acestea sunt ambiţioase, dar sunt aliniate cu recomandările şi analizele Transelectrica, din care reiese un necesar de stocare de minimum 4.000 MW. Nu în ultimul rând, am reluat proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpusteşti şi susţinem constant acest tip de investiţii, care vor asigura servicii esenţiale pentru sistemul energetic naţional”, a spus ministrul .
El a subliniat că investiţiile atrase în ultimul an în sistemul energetic naţional au fost de 13,6 miliarde de euro, bani nerambursabili, mai mult decât în toţi anii de după 1989.
El menţionat că în aceste zile au fost preţuri mari la energie pentru că producem prea puţin, în contextul în care România a pierdut jumătate din capacitatea de producţie în banda din 1989 în aceste trei decenii, pentru că nu avem acces la o capacitate de interconectare suficientă, fiind lucrări majore în Ungaria şi nu numai, pentru că nu a fost gata hidrocentrala de acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti şi abia au început să fie încurajate investiţiile în stocare în ultimul an.
Acesta a adăugat că în cele două apeluri din Fondul pentru Modernizare, care sunt deschise în acest moment şi care marţi au fost prelungite cu 30 de zile în urma solicitărilor pieţei – producţie energie cu şi fără autoconsum – s-a acordat în premieră 10% punctaj suplimentar pentru stocare (total buget 815 milioane euro) şi se estimează că vor fi puse în funcţiune încă cel puţin 500 MW stocare prin aceste apeluri.De asemenea, în programul Electric-Up 2 – buget 450 milioane lei – a fost introdusă în premieră obligativitatea de stocare de 30% din puterea instalată, iar la 50% se acordă punctaj în plus (10%). (sursa: Agerpres)