Avioane rusești au “atacat“ un radar norvegian

0
612

 

Un grup de 11 avioane de vânătoare ruseşti supersonice de tipul Suhoi Su-24 (Fencer, în codificarea NATO) a simula,t în urmă cu aproape un an, la 14 februarie 2018, un atac asupra unui radar norvegian în Arctica, a dezvăluit la începutul acestei săptămâni directorul serviciului de informaţii al Norvegiei, general-locotenentul Morten Haga Lunde, în discursul său anual pentru Societatea militară din Oslo, citat de portalul The Barents Observer, transmite și agerpres. “Scenariul a fost foarte asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la 24 martie 2017, dar de data aceasta cu mai multe avioane, în total 11 avioane Fencer, în formaţie”, a explicat Morten Haga Lunde în discursul său, citat de TV2. Situat pe o mică insulă pe coasta Mării Barenţ, Vardo este în mod tradiţional un orăşel al pescarilor, dar situarea sa în apropierea peninsulei Kola, puternic militarizată de către Rusia, face din acesta locul ideal pentru supravegherea zonei prin radar.

Aşa-numita staţie radar Globus-II reprezintă de zeci de ani motiv de tensiuni între Oslo şi Moscova. Oficial, radarul norvegian supraveghează obiecte în spaţiu. Dar se consideră că acesta dispune de capacităţi ridicate pentru monitorizarea obiectivelor militare ale Rusiei din zonă şi dispune de potenţial pentru crearea unei baze de date cu rachetele balistice ruseşti. Sistemul de radare din Vardo, localitate situată în extremitatea de nord-vest a Norvegiei, este operat de către Serviciul de informaţii de la Oslo.

Kristian Atland, expert în activităţi militare ruseşti în Arctica de la Institutul norvegian pentru studii în domeniul apărării (Norwegian Defense Research Establishment), a declarat pentru Barents Observer că simularea atacului a arătat ca o “operaţiune deliberată şi atent planificată’ prin care Moscova a dat un semnal”.

În opinia sa, aceasta reprezintă modalitatea prin care Rusia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de evoluţiile politice sau militare din vecinătatea nord-vestică a ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.