La proba obligatorie a examenului de Bacalaureat 2024, desfășurată marți, 2 iulie, 80 de candidați au lipsit din sălile de examen.

Un număr de 2.625 de elevi au fost înscriși pentru această probă.  Din nou cel mai mare număr de absenți s-au înregistrat la Colegiul „Csiky Gergely” unde au lipsit  24 de elevi.

Proba obligatorie a profilului a fost susținută la Istorie de candidații de la filiera teoretică, profil umanist și alte specializări precum artistic, pedagogic, sportiv și teologic. Aceștia au avut de redactat un eseu pe tema „România postbelică” la subiectul al III-lea. Ceilalți candidați, din profilele reale și tehnologice, au susținut proba la Matematică.

 

Următoarele probe și afișarea rezultatelor

Examenul de Bacalaureat continuă joi, 4 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării, iar vineri, 5 iulie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate ale examenului vor fi afișate pe 8 iulie.

În aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, candidații vor putea depune contestații.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 12 iulie 2024.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției