Un echipaj de medici de la spitalul Al-Awda din Fâșia Gaza a reușit să salveze un băiețel din pântecele mamei sale, care a fost ucisă într-un atac cu rachetă israeliană asupra unei tabere de refugiați. Ola Adnan Harb al-Kurd, însărcinată în nouă luni, a fost grav rănită în atacul asupra orașului Nusseirat și, deși a fost transportată de urgență la spital, medicii nu au putut să o salveze.
Potrivit chirurgului Akram Hussein, când Ola a ajuns la spital, era „aproape moartă”, dar o ecografie a arătat că bebelușul din pântecele ei era încă în viață. Medicii au efectuat o cezariană de urgență și au reușit să extragă fătul. Bebelușul, inițial în stare critică, a fost stabilizat după ce a primit îngrijiri medicale și oxigen, fiind ulterior transferat la spitalul Al-Aqsa din Deir el-Balah.
Ola Adnan Harb al-Kurd a fost una dintre cele trei femei și un copil uciși în atacul asupra taberei de refugiați Nuseirat, care a făcut parte dintr-o serie de raiduri israeliene asupra Fâșiei Gaza. Soțul ei a fost de asemenea rănit în atac.
Armata israeliană a afirmat că raidurile au vizat infrastructura teroristă din centrul enclavei palestiniene, conform ordinelor prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a intensifica presiunea asupra Hamas.
Războiul din Gaza a crescut riscurile pentru femeile însărcinate, multe confruntându-se cu dificultăți majore în accesarea îngrijirilor medicale din cauza atacurilor zilnice, insecurității alimentare și condițiilor sanitare precare. Spitalele rămase funcționale sunt copleșite, iar complicațiile la naștere au devenit tot mai frecvente, potrivit organizației Medici fără Frontiere.
sursa Hotnews.ro