La data de 23.12.2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a propus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile, propunere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, față de inculpatul G. R. Ș., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În data de 22.12.2024, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv pe str. Romul Ladea din Arad, în lateralul blocului cu nr. 349, inculpatul G. R. Ș. a agresat fizic persoana vătămată Ț. R.-C., prin aceea că l-a prins de haine și a căzut peste el la pământ, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i în acest fel leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 20-25 zile de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
bine io făcut