„Bărbatul care e bănuit de comiterea faptei a fost depistat de polițiștii Secției 11 din Capitală. Se află în custodia poliției, va fi condus la secția de poliție pentru a fi audiat și pentru a se stabili motivele pentru care a recurs la acest gest. A fost depistat la o unitate de cazare din Capitală. Se va stabili tot traseul lui”, a declarat Georgian Drăgan, purt. de cuv. al Poliției Române, la Antena 3 CNN.

Bărbatul ar suferi de depresie. Autoritățile spun că a mai avut probleme cu legea în Italia, unde a fost plecat cu o concubină, după ce ar fi condus sub influența alcoolului și a unor substanțe interzise.

Un incendiu a fost semnalat, marți după-amiază, la Parlament. Zona de la parter, unde este intrarea vizitatorilor, a fost evacuată. Un bărbat ar fi dat foc magazinului cu suveniruri.

Fugarul a fost dat în urmărire până și la frontieră, luându-se în calcul posibilitatea ca bărbatul să părăsească țara pe la punctul de trecere Nădlac.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției