În seara zilei de 30 Aprilie a.c., în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureș (Periam Port- Jud. Timiș) spre malul drept (Jud. Arad), în extravilanul localității Semlac, cu o barcă din lemn.

În ambarcațiune, din extravilanul localității Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore și 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port.

„La aproximativ 2-3 metri de mal ambarcațiunea s-a scufundat. În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutați un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii minori, din Nădlac.

Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive”, spun reprezentanții IPJ Arad.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandările redacției