În chiar ziua meciului din Sala Giulești, clubul arădean a anunțat achiziția unei noi jucătoare, este vorba despre extrema Nina Bogicevic, o jucătoare din Serbia, de 34 de ani și 1,81 metri care în carieră a mai jucat în Serbia, Spania, Franța, Turcia, Belgia și Polonia, la echipe importante precum Steaua Roșie Belgrad, Toulouse Metropole, Hola Madrid sau Besiktas Istambul. A venit la Arad de la Zaglebie Sosnowiecz din Polonia, club unde s-a remarcat în sezonul trecut ca a doua marcatoare din campionat cu o medie de 17,8 puncte pe meci, fiind de asemenea și cea mai bună aruncătoare de 3 puncte, cu un procentaj de 44,2%.

Bogicevic a primit botezul focului chiar aseară în partida cu Rapid. Din păcate în ciuda unei prestații bune din partea sa (a fost a doua marcatoare a echipei, cu 14 puncte), FCC UAV Arad a pierdut partida cu scorul de 83-72. Frustrant este faptul că echipa noastră a câștigat trei dintre cele patru sferturi însă începutul catastrofal de meci (27-7 pentru Rapid după primele 10 minute) s-a dovedit a fi decisiv, echipa noastră nereușind apoi să recupereze această diferență. Înfrângerea este una dureroasă și neașteptată, care poate periclita chiar locul secund la finalul sezonului regular, fetele lui Bogdan Bulj având nevoie de acum încolo de un parcurs fără sincope neașteptate. Într-adevăr Rapid a fost una dintre echipele cu pretenții în vară dar parcursul său în acest campionat a fost unul oscilant și sub ambițiile afișate. Echipa noastră chiar a avut un ascendent important asupra rapidistelor, după victoria de la Arad din tur și triumful din Cupa României însă iată că ieri a fost ziua giuleștencelor, care au reușit să ne surprindă.

Din echipa noastră, în afara Ninei Bogicevic de care am amintit, s-au mai ridicat la un nivel bun Trinity Baptiste, autoare a 20 de puncte și 8 recuperări și Veatriki Akathiotou cu 13 puncte, dintre care 9 de la linia de 3. Sheniqua Greene a fost din nou foarte eficientă la recuperare, adunând nu mai puțin de 15 reușite dar pe plan ofensiv a făcut un meci mai slab, reușind doar 6 puncte. De menționat de asemenea că în privința căpitanului Brankica Hadzovic s-a luat decizia de a fi menajată în această partidă. Deși existau speranțe că ar putea juca, riscurile unei accidentări mai grave în scenariul în care ar fi evoluat incomplet refăcută, au fost decisive în luarea deciziei de a fi lăsată în afara calculelor aseară.

Din echipa gazdă au ieșit în evidență Adrienne-Marie Motley (17 puncte) și Rodjanae Doris Wade (15 recuperări).

CS Rapid București – FCC UAV Arad  83-72 (27-7, 18-19, 18-22, 20-24)

  • Rapid: Motley 17 (2×3), Irimia 15 (1×3), Popescu 13 (1×3), Ghiță 11 (1×3), Neagu 8 (1×3), Stănici 8, Wade 6, Kraujunaite 5. A mai jucat: Duță. Pe bancă: Monor, Cazacu. Antrenor: Sandro Orlando
  • Arad: Baptiste 20, Bogicevic 14 (2×3), Akathiotou 13 (3×3), Pyka 10 (2×3), Greene 6, Vaida 4, Georgieva 3 (1×3), Ciotir 2. A mai jucat: Fleșer. Pe bancă: Hadzovic, Mîrne-Nagy. Antrenor: Bogdan Bulj
  • Arbitri: Dorin Drugău, Alexandru Nicolae, Michael Nicoară. Observator: Luca Badea

În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • CSM CSU Constanța – ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe  63-76
  • Hoya KSE Târgu Secuiesc – BC Sirius Mureșul Târgu Mureș  80-55
  • CSM Târgoviște – CSTBv CSU Olimpia Brașov  82-57
  • CS Universitatea Cluj – Agronomia București  74-50
  • CSM Alexandria a stat

Clasamentul se prezintă astfel:

În etapa viitoare, echipa noastră va juca pe teren propriu împotriva ultimei clasate, CSM Alexandria. Partida va avea loc sâmbătă 18 februarie, de la ora 17:00 în Sala Sporturilor „Victoria“

Recomandările redacției