strand Primăria Municipiului Arad va investi, până la debutul sezonului estival al acestui an, în repararea bazinelor de la Ştrandul Neptun, acestea urmând să fie pavate cu mozaic din gresie, de culoarea albastră.
Primarul municipiului Arad, Gheor­ghe Falcă, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că bazinele de la ştrand sunt vopsite, ceea ce duce la deteriorarea rapidă a aspectului acestora.
În acest sens, s-a propus ca bazinele să fie pavate cu mozaic din gresie, mult mai rezistent.
Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect vor fi supuse aprobării, miercuri, în şedinţa Consiliului Local Municipal.
Valoarea investiţiei a fost estimată la 56.214 lei inclusiv TVA.
În expunerea de motive a proiectului se arată că „bazinele din zona ştrandului se află într-o stare medie de degradare, motiv pentru care este nevoie de reparaţii capitale”, conform unui studiu a stării tehnice a cuvelor.
Astfel, este nevoie de îndepărtarea stratului de vopsea degradat, refacerea stratului suport şi reali­za­rea unui strat de impermeabilitate.
Se propune „turnarea unui strat de finisaj pe fundul bazinului realizat din gresită care oferă durabilitate, întreţinere mai uşoară, eleganță şi igienă îmbunătăţită. Pentru ca imagi­nea pe care o oferă apa să fie substanţial îmbunătăţită pro­punem alegerea gresitei pe to­nuri de culoare albastră care oferă claritate crescută şi crearea impresiei de «curat» dato­rită culorii azurii”.
Investiţia mai presupune şi realizarea unui gard de delimitare în bazinul 2 pentru protecţia împotriva unor posibilităţi de înec a copiilor care trec în zona de adâncime de 0,70 metri în zona cu adâncime de 1,00 metru.
Tot în bazinul 2 se propune umplerea denivelării adiacente bazinului 3, pentru eliminarea unor posibilităţi de înec.
Toate balustradele scărilor afla­te la intrarea în bazine vor fi înlocuite.
(Ş.M.)

Recomandările redacției