falcaÎn ultimul timp au circulat pliante electorale contra candidatului ACL la alegerile prezidenţiale. De altfel, aceasta, adică alianţa ACL a şi depus plângere la BEJ Arad. Ieri, instituţia a dat un comunicat în care se spune că: „BEJ Arad admite plângerea ACL Arad, constatând că au fost încălcate normele de desfăşurare a campaniei electorale. Dispune organelor de Poliţie confiscarea materialului electoral şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale pentru cei care vor încălca dispoziţia. Alianţa PSD-UNPR-PC are la dispoziţie 48 de ore de la afişarea deciziei la BEJ pentru a face contestaţie”. Liderul local ACL , Gheorghe Falcă a spus: „PSD lucrează murdar, a ignorat democraţia, iar acum BEJ i-a taxat. Sper ca şi electoratul să-i taxeze la fel în 2 şi 16 noiembrie”.

Recomandările redacției