Benjamin van Durmen este liderul minutelor la UTA după primele nouă etape ale sezonului de Superligă. Mijlocașul a evoluat în toate partidele și a fost integralist în opt dintre ele, fiind înlocuit doar pe finalul meciului cu FCSB de la București.
Mâine, de la ora 18:00, arădenii întâlnesc Politehnica Iași pe Arena „Francisc Neuman”, iar „roș-albii” își doresc să obțină primul succes pe teren propriu în acest sezon după cinci remize consecutive. „Cred că va fi un meci bun, sperăm să câștigăm, trebuie să dăm totul pentru victorie, pentru a ne bucura la sfârșit alături de fani. Știm că va fi greu, vom avea în față o echipă bună, luptătoare, care nu se dă bătută niciodată, așadar trebuie să fim la 100% mâine. E adevărat că nu avem nicio victorie acasă după cinci meciuri, dar am întâlnit echipe foarte bune, care sunt în partea de sus a clasamentului. Nici nu am pierdut, puteam să câștigăm unele dintre meciuri, dar nu am reușit. Trebuie să fim concentrați la meciul de mâine, pentru că ar fi trei puncte foarte importante. Trebuie să o luăm meci cu meci, e important să câștigăm mâine și vedem apoi ce se întâmplă în clasament. Trebuie să fim focusați doar pe meciul de mâine, nu să ne gândim la play-off acum. Dacă învingem, vedem apoi unde putem ajunge” a afirmat belgianul.
Van Durmen a făcut pereche în centrul liniei de mijloc cu Cristian Mihai în debutul sezonului, iar apoi cu Denis Hrezdac, după revenirea acestuia de la Corvinul: „Pentru mine e ok cu ambii, am jucat și alături de Pedro în unele meciuri, nu e nicio problemă lângă cine joc, eu îmi fac treaba, ei la fel. Suntem împreună pe teren, jucăm ca niște pistoane. Nu sunt schimbări tactice neapărat în funcție de coechipierul pe care îl am la mijloc, dar poate când joacă Denis pot să urc mai mult, pentru că el e mai mult număr 6, dar nu e o schimbare foarte mare”
Stagiunea precedentă a fost cea mai bună din cariera mijlocașului din punct de vedere ofensiv, cu cinci goluri marcate în toate competițiile. La Arad, belgianul are o reușită și o pasă decisivă în primele nouă runde: „Îmi place să urc, să am ocazii, dar nu sunt un marcator. Anul trecut cred că am dat cinci goluri, dar am jucat mai sus, ca aripă. Treaba mea nu e să marchez sau să dau pase decisive, treaba mea e să mă apăr bine și să ajut echipa să câștige. Dacă echipa are nevoie, pot juca și ca fundaș stânga, am jucat deja meciuri acolo, cred că pot ajuta echipa și din acea poziție”
Robert Popa a început sezonul ca titular în poarta UTA-ei, dar a fost înlocuit de Dejan Iliev după meciul de la Craiova, când a încasat patru goluri. Revenit între buturi după accidentarea macedoneanului, Popa a avut evoluții bune și și-a salvat echipa în mai multe rânduri, în special în remiza cu Hermannstadt din etapa precedentă. „Când am jucat alături de el la Craiova era foarte tânăr, a prins încredere, și-a crescut mult nivelul la antrenamente și merită să joace, a avut intervenții bune și ne-a salvat în mai multe situații. Sper că va continua la fel” a declarat van Durmen.
Mircea Rednic a acuzat o lipsă de lideri în vestiarul „roș-albilor”, dar belgianul nu se consideră persoana potrivită pentru acest rol: „Nu pot fi liderul vestiarului, nu strig, sunt mai introvertit. Nu cred că e treaba mea să fiu lider, încerc să vorbesc cu jucătorii tineri, dar prin discuții individuale, nu cu tot grupul”
Van Durmen și-a început cariera în țara natală, la Mouscron, unde a lucrat cu Mircea Rednic, iar în România a mai evoluat timp de trei ani la FC U Craiova (2021-2024) înanite să semneze cu UTA.
FOTO: UTA Arad