Un bărbat de 75 de ani, care se deplasa pe bicicletă a fost lovit de un autoturism într-o intersecție din Sânnicolau Mic. Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiins transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit următoarele: ieri, în jurul orei 18.30, un bărbat de 75 de ani, din Arad, se deplasa pe o bicicletă pe strada Ștefan Zarie din municipiu, iar la intersecția cu strada Steagului, nu a respectat semnficația indicatorului rutier «Oprire», pătrunzând în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus pe drumul prioritar de un bărbat de 36 de ani, din Aluniș. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Continuăm cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

 

Foto: Radar Arad

Recomandările redacției