Un accident de circulaţie, petrecut miercuri, în jurul orei 17,00, pe raza municipiului Arad, s-a soldat cu rănirea uşoară a unui bărbat, în vârstă de 63 ani.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, colegii mei au stabilit că, în timp ce staţiona cu autoturismul pe strada Decebal, T.D., de 38 de ani, a deschis portiera din stânga faţă, fără să se asigure, astfel încât, P.D., de 63 de ani, care circula cu bicicleta în dreptul acesteia, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil”, ne precizează Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
În urma accidentului, biciclistul a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Judeţean Arad pentru acordare de îngrijiri medicale.
Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, iar în cazul biciclistului aparatul a indicat o valoare de 0,75 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice ambilor bărbaţi, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, poliţiştii continuând cercetările.
![](https://www.glsa.ro/wp-content/uploads/2024/07/d3c3f818676308e3a12162bcbd546b0b-600x336.jpg)
Actualitate 205
Loc asigurat fără examen la școlile de agenți de poliție, subofițeri și maiștri militari pentru candidații care nu intră la Academia de Poliție
citește mai mult »