Claudiu Micovschi a egalat pentru UTA în meciul de astăzi cu Dinamo, încheiat cu o victorie foarte importantă pentru „roş-albi” (2-1). Mijlocaşul de bandă a introdus balonul în poartă din şase metri după o centrare din partea dreaptă a lui Tiberiu Căpuşă.
A fost o reuşită foarte specială pentru fotbalistul născut la Diosig, în județul Bihor: „O victorie foarte importantă pentru noi, pe un teren extrem de greu, cu o echipă puternică. Ştiam că va fi un meci greu, ne bucurăm cu toții că am câștigat. Am început mai greu, probabil și terenul ne-a pus probleme, dar ne bucurăm că în final am luat punctele. E un gol special pentru mine, primul gol marcat la Oradea, mă bucur enorm și dedic golul familiei și celor ce îmi sunt aproape, au fost în tribune, nu am avut emoții, dar ei sunt mereu alături de mine. A fost obiectivul nostru pentru acest meci să câștigăm, acum suntem pe locul 10, am terminat turul acolo, săptămâna viitoare avem un meci și mai important, cu Oțelul”
Golul din această seară a fost al treilea pentru Micovschi în tricoul UTA-ei, după cele din partidele cu Farul şi FC U Craiova.