Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi cei şase operatori de transport feroviar de călători (OTF) au semnat convenţia pentru emiterea, comercializarea şi decontarea titlurilor de călătorie integrate în Ghişeul Unic – vânzări online (GU-VOL), a anunţat ARF.Obiectul convenţiei îl constituie stabilirea modului de emitere şi comercializare a titlurilor de călătorie integrate prin platforma online pusă la dispoziţie de ARF, pentru toţi operatorii de transport feroviar de călători, de decontare a sumelor provenite din vânzarea titlurilor de călătorie integrate valabile la transportul călătorilor cu trenurile aparţinând mai multor OTF, precum şi modul de realizare a controlului şi asigurarea asistenţei pentru funcţionarea acestui canal integrat de vânzare online.Durata actului juridic este de 12 luni calendaristice, termen ce începe de la data semnării convenţiei, cu prelungirea automată cu perioade succesive, egale cu cea iniţială. De asemenea, este prevăzută situaţia că în cazul în care oricare dintre OTF şi-a exprimat intenţia de încetare a convenţiei celelalte părţi vor continua derularea acestui acord. „Totodată, continuă testarea operaţiunilor comerciale legate de corectitudinea împărţirii încasărilor contravalorii biletelor, aferente serviciului prestat şi a restituirii sumelor încasate, după caz, pe platforma online Ghişeul Unic – vânzări online, astfel încât această soluţie complexă să devină funcţională, în cel mai scurt timp posibil, în funcţie de obţinerea – în primă fază – a acceptanţei finale de către cei doi OTF (CFR Călători şi Transferoviar SRL). Reamintim, că, într-o primă etapă, cei doi OTF mai sus-menţionaţi au fost incluşi în testarea soluţiei iniţiale a modului de comercializare a titlurilor de călătorie integrate, urmând ca, după definitivarea structurii Web API, testarea tuturor funcţionalităţilor platformei GU-VOL şi acceptarea de către ceilalţi patru OTF, platformele informatice ale acestora să fie integrate în Ghişeul Unic – vânzări online”, se arată în postare. Astfel, călătorii vor putea să intre pe un site, la Mersul trenurilor, şi îşi vor putea cumpăra un bilet pentru mai mulţi operatori de transport, fără să se mai intereseze ce companie operează pe o anumită secţie.Site-ul va fi operațional de luna viitoare. (sursa: Agerpres)
A1 824
Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața, după un accident la Chișineu-Criș, în care ambele mașini au ajuns pe câmp
citește mai mult »