Biletele la UTA – Petrolul se vând de miercuri, dar clubul arădean a emis și abonamente pentru retur!

0
100

Ultima etapă din acest an programată în Liga a II-a are în desfăşurarea ei şi unul dintre derby-urile campionatului. Duminică, de la ora 13:00, la Arad, pe Stadionul Motorul, UTA primeşte vizita Petrolului. „Bătrâna Doamnă” e lider, iar formaţia ploieşteană se află pe po­ziţia a 5-a, cu şapte puncte mai puţin, ambele având ca obiectiv promovarea.
UTA a anunţat că începe comercializarea biletelor pentru meciul cu Petrolul, la preţul de 15 lei, respectiv 5 lei pentru elevi, dar şi a abonamentelor pentru returul campionatului. Jocul cu ploieştenii este primul disputat pe teren propriu de arădeni în această parte a doua a sezonului.
Nouă meciuri mai are de jucat UTA în acest sezon pe teren propriu, iar un abonament pentru toate aceste partide costă 100 de lei.
În precedentele nouă jocuri desfăşurate acasă în acest sezon, UTA a înregistrat opt victorii, un egal şi golaverajul 19-1, cu cele 25 de puncte acumulate fiind cea mai bună echipă din Liga a II-a în clasamentul special al partidelor de pe teren propriu. Tot 25 de puncte are şi Farul, care are însă un golaveraj mai slab: 18-3.
Tichetele sunt disponibile conform următorului program:
* Sediul clubului (Calea Victoriei, nr. 20): joi – vineri, orele 10:00-14:00
* Târgul de Crăciun (Parcul Eminescu, standul UTA): joi – sâmbătă, orele 14:00-22:00
* Stadionul Motorul: duminică, orele 11:00-13:00
Costul unui bilet este 15 lei (5 lei pentru elevi). Copiii până la 10 ani au acces gratuit.
„La sediul clubului şi la Stadionul «Motorul», în intervalele orare amintite mai sus, punem în vânzare abonamente pentru partea a doua a campionatului! Preţul unui abonament este 100 de lei. Abonamentul este valabil începând cu meciul cu Petrolul”, a anunţat UTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.