Cum se numește șoferul care-și parchează hardughia în plină stradă, blocând timp de aproximativ o oră un sens de mers într-una dintre cele mai aglomerate zone ale municipiului? Bizon. Ați ghicit. Și ce se întâmplă când apare Poliția Locală și autospeciala de ridicat mașini, dar se constată că bolidul lăsat în mijlocul dtumului nu poate fi ridicat că are roțile prea late? Nimic, în afara unui amenzi modice (la banii lui) de 580 de lei, ceea ce înseamnă 290 de lei dacă e plătită în 15 zile. Să nu mai zică nimeni că bizonul nu are noroc chior și că n-a scăpat ca prin urechile acului de o sancțiune mult mai dură.
Întâmplarea a avut loc, astăzi, lângă Teatru, și s-a lăsat cu un scandal de zile mari.

Recomandările redacției