Imaginea generală a investiţiilor în România s-a îmbunătăţit, potrivit constatărilor Băncii Europene de Investiţii, iar aşteptările legate de climatul economic au crescut substanţial, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului „EIB Investment Survey Country Overview 2023: Romania”. „Ca şi în trecut, acest eveniment se concentrează pe Studiul BEI privind investiţiile, o analiză de ţară foarte utilă realizată de BEI. Ediţia din 2023 este concentrată pe cele mai importante probleme cu care se confruntă firmele româneşti astăzi, cum ar fi costurile energiei, schimbările climatice şi tranziţia verde. Ne bucurăm să vedem că, potrivit constatărilor BEI, imaginea generală a investiţiilor în România s-a îmbunătăţit faţă de ediţia anterioară. De exemplu, aşteptările legate de climatul economic au crescut substanţial în România. De asemenea, conform Sondajului, firmele româneşti manifestă un nivel mai ridicat de optimism decât media UE atunci când sunt întrebate despre disponibilitatea finanţării interne şi externe”, a declarat Mugur Isărescu, la conferinţa „Transforming for Competitiveness”, organizată de Banca Naţională a României şi Banca Europeană de Investiţii.Potrivit guvernatorului BNR, concluziile sondajului reprezintă o completare binevenită la cele ale sondajului propriu al băncii centrale din România privind accesul la finanţare al corporaţiilor nefinanciare din România.”Sondajul nostru surprinde opiniile sectorului real cu privire la: cele mai stringente probleme cu care s-au confruntat firmele în activitatea lor; costul finanţării; implicaţiile unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei naţionale şi impactul schimbărilor climatice. Luând în considerare preocupările tot mai mari cu privire la schimbările climatice şi impactul politicilor de atenuare asupra sectorului bancar, Banca Naţională a României a demarat, de asemenea, în 2021, un sondaj care surprinde principalele evoluţii în materie de schimbări climatice şi finanţare verde prin mai multe indicatori din cinci categorii: economie reală, risc fizic, risc de tranziţie, finanţare ecologică şi politici guvernamentale”, a mai spus Isărescu. (sursa:Agerpres)
Eveniment 90
Incendiu pe strada Cocorilor: sediul unei clădiri administrative a luat foc, iar o femeie a s-a intoxicat cu fum
citește mai mult »