Pe lângă un nou antrenor, clubul UTA încearcă în această săptămână să îşi completeze stafful administrativ şi cu un nou conducător, unul cu relaţii şi care i-ar putea ajuta, prin experienţa sa, să obţină mai uşor promovarea în Liga 1. În acest sens, arădenii l-au contactat pe Cristian Bobar (34 de ani), fost conducător în prima ligă la Dinamo, ASA Târgu Mureş şi, în cariera sa, membru reprezentant al cluburilor din Liga a III-a în Comitetul Executiv al FRF.
Bobar trebuie însă să-şi rezolve situaţia la actuala sa echipă, CFR Cluj, acolo unde se ocupă de „satelitul” din Liga a III-a, înainte de a da un răspuns ferm conducătorilor clubului UTA. Oferta de la Arad şi şansa de a activa la o grupare din Liga a II-a pare însă să-l intereseze pe reşiţean. Ar fi o revenire a lui Cris­tian Bobar la UTA, deoarece în sezonul 2004-2005 de Liga a II-a, pe când clubul UTA era patronat de Sandu Ion, acesta a activat la echipa arădeană ca fotbalist.
„Situaţia mea e puţin complicată acum, în sensul în care cei de la CFR Cluj contează pe serviciile mele. Nu ştiu, va trebui să am o discuţie cu cei de acolo, căci, într-adevăr, UTA nu este un club pe care să-l refuzi atât de uşor. Am activat ca fotbalist la Arad şi am simţit pe propria piele cât de iubită este această echipă. De fapt, după părerea mea, UTA este printre primele trei-patru cluburi din ţară ca şi devotament şi număr al suporterilor. În plus, ştiu că există un obiectiv important la Arad, ce se susţine prin condiţii bune din punct de vedere financiar, dar şi lot de jucători. Ştiu că echipa trece printr-un moment greu acum, dar odată cu numirea unui nou antrenor lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a declarat Bobar pentru Sport Arad.
În cariera sa de conducător,
Cristian Bobar a activat la FC Şcolar Reşiţa, CS Ştefăneşti, Dinamo, ASA Târgu Mureş, CNS Cetate Deva şi acum este la CFR Cluj. UTA i-a propus funcţia de preşedinte executiv.
În actuala conducere a clubului UTA figurează Codru Grădinariu (director general), Claudiu Drăgan (director de competiţii) şi Florian Voinea (preşedinte şi şef al Centrului de copii şi juniori al UTA).

Recomandările redacției