FC Botoșani are un început bun de an sub comanda lui Bogdan Andone. Tehnicianul a preluat formația moldavă în ianuarie, iar aceștia au obținut două victorii pe teren propriu, 1-0 cu CFR Cluj și 2-1 cu Politehnica Iași, dar au suferit și un eșec în deplasare, 0-2 la Sibiu cu Hermannstadt.
Luni, de la ora 17:00, botoșănenii joacă la Arad împotriva UTA-ei, în cadrul etapei 25, iar tehnicianul de 49 de ani a anticipat duelul: „Ne așteaptă un meci dificil, contra unei echipe puternice, mai ales pe teren propriu. Cred că UTA este favorită, s-au reîntors pe stadionul lor. Am văzut că pun o presiune foarte mare la meciurile de acasă, cu suporterii alături de ei. Ne așteaptă un meci foarte, foarte dificil, dar la ora jocului trebuie să fim pregatiți și să știm la ce ne așteptăm. Trebuie să fim concentrați 100%, să fim atenți, să nu facem greșeli, dar și să încercăm să le creăm probleme și să marcăm ca să putem câștiga meciul. În funcție de ce se întâmplă pe parcursul jocului, uneori ești mulțumit si cu un punct, dar fiecare joc trebuie pregătit la victorie”
Andone a întâlnit UTA de cinci ori în cariera de antrenor, iar bilanțul său împotriva „roș-albilor” este de două victorii, un egal și două înfrângeri. Fostul mijlocaș a fost coechipier cu Mircea Rednic la Rapid în perioada 1997-1999, iar din postura de tehnicieni cei doi s-au întâlnit o singură dată, în 2021, când formația lui Andone, FC Voluntari, a avut câștig de cauză în duelul cu Viitorul lui Rednic, scor 1-0.
FOTO: captură FC Botoșani