Paradoxal, ținând cont de evoluția UTA-ei din ultimii doi ani și jumătate, parteneriatul clubului cu impresarul Bogdan Apostu, nu este văzut cu ochi buni de o parte a suporterilor. Aceștia consideră că statutul său de agent de jucători și în același timp responsabil de scoutingul clubului, îl plasează în conflict de interese. Astfel de opinii sunt vizibile în special în mediul online, unii fani mergând chiar până la a pune în discuție corectitudinea și buna credință a fostului atacant al UTA-ei, care este acuzat că aduce în club doar jucători pe care-i manageriază și de pe urma cărora câștigă comisioane.

După o lungă perioadă în care s-a abținut să comenteze, Apostu a răbufnit ieri, la reunirea lotului, când și-a exprimat tăios punctul de vedere vis-a-vis de aceste acuzații: „Ca să clarificăm lucrurile astea cu străinii: Roger este singurul jucător pe care-l reprezint oficial dintre jucătorii străini care au fost aduși până acum. Faptul că au venit foarte mulți jucători prin intermediul meu este adevărat dar fără falsă modestie cred că clubul a avut mult de câștigat, atât din punct de vedere financiar, pentru că am adus niște jucători buni pe niște salarii mici raportat la valoarea lor, cât și din punct de vedere sportiv și relațional. Eu cred că de doi ani și jumătate de când am venit noi aici, absolut în fiecare perioadă de transferuri, UTA și-a crescut nivelul în funcție și de posibilitățile financiare ale clubului, firește.“

Agentul consideră că munca sa în parteneriat cu cea a antrenorului ar trebui să fie mai mult apreciată: „De când sunt eu aici, UTA a inițiat rezilierea contractelor cu aproximativ 15 jucători. Cea mai mare compensație pe care a plătit-o cuiva, a fost un salariu compensator lui Pleașcă. Atât! Dacă facem o comparație doar cu ceea ce cunosc eu direct, Rapidul doar în liga a doua a plătit compensații de 100.000 de euro. Ar trebui ținut cont și de aspectele astea dar poate că ele nu sunt suficient de bine cunoscute. Ele nu se văd și toată lumea le consideră lucruri normale dar nu sunt. Eu înțeleg că toată lumea își dorește mai mult și e bine că își dorește mai mult dar la ce ne raportăm? Eu cred că Apostu și Balint au adus un plus. Dacă nu vom mai fi doriți nu-i nicio supărare, mergem înainte doar că noi când am venit acum doi an și ceva UTA era pe locul 13 în liga secundă iar acum e o echipă foarte bună de prima ligă, pe care doar ghinionul a împiedicat-o să fie acum pe loc de play-off“

Bogdan Apostu, care de-a lungul carierei a și îmbrăcat tricoul Bătrânei Doamne, a revenit la Arad în vara lui 2019, în parteneriat cu antrenorul Laszlo Balint. Clubul i-a externalizat din acel moment serviciul de scouting al clubului, argumentul fiind acela că UTA nu doar că nu își permite financiar un departament atât de complex dar nici nu are în structura sa oameni care să aibă conexiunile necesare pe piața fotbalistică pentru a identifica jucătorii de care clubul are nevoie pentru a progresa.

(foto: uta-arad.ro)

  • UTA Arad spune:

    Exact,suporterii de carton(vinituri),sa lase CIOKUL!!aici in Arad!Ce vreti,ba jumarilor Champion League??UTA va fi in play off,daca nu acum-anul viitor sigur si v-om trai un meci de cupa europeana aici la Arad.ce doamne vaccinav-ar vreti??cee??

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției