Bogdan Bozian și Angelo Iuga, primele achiziții ale pecicanilor pentru Liga a III-a

0
120

Ultima formație ce a luat vacanță, în urmă cu numai zece zile, după promovarea în Liga 3-a în detrimentul hunedorenilor din Hațeg, e și cea mai grăbită dintre echipele arădene când vine vorba despre reunire. Progresul Pecica demarează antrenamentele în această seară sub comanda lui Dan Stupar și noului său ajutor, Dan Țapoș, urmând ca sâmbătă să dispute deja un prim amical chiar cu echipa fanion a ju­dețului.
După întâlnirea de final de sezon de sâmbăta trecută, ocazie cu care s-au achitat și ultimele salarii, a venit și vremea primelor despărțiri în tabăra „galben-albaștrilor”. Raul Iova, Ovidiu Edu și frați Toma și Luca Bodri și-au încheiat aventura la Pecica, ulterior și portarul Florin Rusu solicitând „divorțul”. „I-am înțeles situația legată de locul de muncă și-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru clubul nostru. Atât lui, cât și celorlalți fotbaliști de care ne-am despărțit. Mai există un mic semn de întrebare în dreptul lui Petre Măgulean, rămâne de văzut dacă-și va rezolva problemele la servici. În rest, în principiu, continuăm cu toată lumea”, a precizat Cristian Pilan.
Dar, directorul sportiv al pecicanilor a anunțat și primele întăriri pentru Liga a III-a. Ambele vin la mijlocul terenului și au profil ofensiv. „Bogdan Bozian și Angelo Iuga au semnat contracte cu Progresul valabile până în vara anului 2021. Sunt doi fotba­liști de calitate, solicitați de antrenorul Stupar, care încep, de mâine, pregătirile cu noi. Cu siguranță, mai avem nevoie de doi portari, avem negocieri deja în toată zona de Vest, dar și de încă un fundaș și un atacant masiv”, a adăugat Pilan.
Bozian împlinește peste exact o lună 32 de ani și tocmai s-a despărțit de Crișul Chișineu Criș. Mijlocașul domiciliază la Nădlac, e proaspăt tătic și oferta celor de la Pecica a venit la momentul potrivit. Angelo Iuga a făcut un retur bun la Gloria Lunca Teuz Cermei și poate fi un joly-joker pentru Stupar în linia mediană. Are 22 de ani și e la a patra divizionară terță din carieră, după CS Craiova II, Național Sebiș și Cermei.
Așadar, la două zile după reunire, pecicanii vor fi parteneri de întrecere pentru UTA. Amicalul se dispută sâmbătă, la ora 11, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, pentru ca pe 14 iulie, ca și „roș-albii”, teamul lui Stupar și Țapoș să plece într-un mini-cantonament, cel mai probabil la Moneasa.
L-a testat Poli, dar a semnat cu Crișul: Codrea e noul atacant al lui „Știli”
Crișul Chișineu-Criș a închis achizițiile la nivel de juniori chiar ieri dimineață. Marian Codrea, golgheterul din stagiunea trecută a Avrigului, cu 16 reușite a semnat un contract cu formația antrenată de Adrian Abrudean valabil până în vara anului 2021.
Născut în 1999, Codrea a fost testat o săptămână de ASU Poli, ba chiar a și marcat pentru timișoreni în testul din weekendul trecut, 9-1 cu FC Bazoşu Vechi. Cum Cosmin Petruescu nu era sută la sută convins să se bazeze pe serviciile sale în noul sezon, mai ales că la liga secundă Codrea nu era variantă de junior, tânărul fotbalist a dat curs ofertei de la Crișul, pe care o avea pe masă de mai bine de o lună de zile. Până să plece Cristi Todea de la Sebiș și Naționalul a insistat pentru transferul său, ca, de altfel, și pentru cel al fratelui mai mic, Mario Codrea.
Vă reamintim că noua stagiune de Liga 3-a, combatantele sunt obligate să alinieze cel puțin doi fotbaliști născuți în anul 2000 sau mai mici și unul din 1999. Zamfir (2001), Sabău și Onuțan (ambii născuți în anul 2000), Clej și Codrea (ambii născuți în 1999) sunt juniorii aflați la dispoziția lui „Știli” pentru noul sezon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.