boghicevici

Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, condamnă prestația doamnei ministru Rovana Plumb venită să susțină punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerile legislative care vizează modificarea prevederilor privind pensiile celor cu stagii în grupele I și II de muncă. „Comisia pentru muncă a discutat mai multe propuneri legislative referitoare la recalcularea pensiilor pentru cei încadrați în grupele I și II de muncă. Ne-a onorat cu prezența ei, după nenumărate solicitări ale membrilor Comisiei, și doamna ministru Plumb. De data aceasta însă doamna ministru s-a dedublat precum șeful ei domnul Ponta și a cerut, în calitate de deputat, amânarea uneia din propunerile legislative care prevedea eliminarea excepțiilor la aplicarea creșterii punctelor anuale pentru persoanele care au fost încadrate grupele I și II. Dacă în calitate de deputat doamna Plumb ne-a lămurit care e poziția dumneaei, ca ministru nu a fost în stare să ne explice câți beneficiari are această propunere legislativă, care este impactul bugetar, cum va fi el suportat având în vedere deficitul în creștere la bugetul de pensii. Guvernul PSD reprezentat de doamna Plumb este total depășit de subiectul recalculării pensiilor pentru grupele de muncă, nefiind nici măcar în stare să înțeleagă ce propun deputații atât timp cât pentru 2 proiecte cu același obiect de reglementare doamna ministru are puncte de vedere diferite: susține proiectul inițiat de colegii de la UDMR și vrea respingerea celui inițiat de colegii de la PSD. Cele două proiecte propun ambele renunțarea la condiționarea reducerii vârstei de pensionare de un stagiu de cotizare mai mare de 6 ani în grupa I de muncă. Adevărul pe care nu îl spune Guvernul Ponta este că astăzi, doar 4,3 milioane de salariați susțin 5,184 milioane de pensionari și beneficiari de indemnizații plătite de Casa Naţională de Pensii Publice, cu o rată nesustenabilă de dependență de peste 1,3 pensionari și beneficiari de indemnizații pentru fiecare salariat. Acest lucru generează un deficit al sistemul de pensii de aproximativ 4 miliarde de euro în fiecare an, datorii care se transmit generațiilor următoare, costuri care cresc an de an pe fondul îmbătrânirii populației și al resimțirii decalajului de dezvoltare al României față de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Guvernul Ponta nu a făcut nimic pentru a stopa acest deficit și pentru a-l reduce pentru că acest lucru se poate întâmpla doar prin crearea de noi locuri de muncă. Atunci, însă, când investițiile de la buget scad constant, iar investitorii străini nu vin pentru că nu au infrastructură sau mediu legislativ stabil, acest deziderat e greu de împlinit”, a declarat Claudia Boghicevici.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției