Zilele trecute mi-a reamintit facebook-ul, prin vocea preşedintelui de judeţ, cum că se comemorează nu ştiu câtă vreme de la alegerea sa pe post. Cum ar veni, domnia sa a fost votat direct de judeţ, nu pus pe scaun prin maşinaţiuni politice. Căci, să nu uităm un lucru, preşedinţii de consilii judeţene sunt puşi în funcţie de consilieri şi nu prin vot direct. Dar să lăsăm amănuntele astea deoparte, că altceva vroiam să zic…
Aşadar, de când a fost uns Cionca în funcţie, judeţul Arad a început să cunoască noi etape ale dezvoltării. Cionca, alături de prietenul său Andrei Ando, au ajuns la concluzia că Aradul este un judeţ prea mic pentru lărgimea lor intelectuală, aşa că au devenit internaţionali. Ba rezolvă probleme prin China, ba îi învaţă pe nemţi cum să se dezvolte economic şi durabil, ba le
explică ungurilor cât de bine fac minorităţiile la economie. Pe scurt, centrul universului s-a mutat la Arad. Şi nimic nu ar fi fost posibil, dacă lui Andrei Ando nu i s-ar fi pregătit un post baban de director cu de toate la CJ Arad. Acum, că e vacanţă judecătorească şi e cam greu să fim acţionaţi în instanţă, venim cu dezvăluiri bombă. Am aflat cum a fost ocupat postul de director cu de toate de către prietenul nostru Andrei.
Sursele noastre ne-au povestit de-a fir a păr cum s-au petrecut lucrurile la concursul câştigat de Andrei Ando. La proba teoretică cică nu ar fi fost emoţii mari, pentru că i-ar fi lăsat Cionca pe concurenţi cu telefoanele mobile în sală. Ba chiar a uitat şi wi-fi-ul deschis. Bagatelă. Dezastrul a lovit însă la proba de aptitudini.
Din câte am aflat, candidaţii pentru postul de director cu de toate, ar fi fost adunaţi într-o sală de şedinţă. Era ora opt dimineaţa. Imediat ce s-au închis uşile, Cionca le-a arătat ceasul de pe perete şi ar fi spus aşa: „Aveţi două ore la dispoziţie să vă legaţi la şireturi! Fumătorii pot lua o pauză la fără zece, dar rămân în plus încă zece minute!“
Şi a început calvarul! Se uita Ando la papuci şi nu ştia ce să facă. „Bă, şi eram bun la asta!“. Disperat, încerca să găsească o soluţie. „Cum naiba de nu mi-am luat adidaşii ăia cu scai? Ce putea să îmi facă? Să mă dea afară?“
Timpul curgea alene, iar liniştea din jur era apăsătoare, semn că stresul era maxim. Din când în când o bubuitură spărgea această linişte. Erau picăturile de transpiraţie ale viitorului director de CJ, izbind podeaua cu furie. „Hai Andrei, că poţi! Trebuie doar să îţi aminteşti, că nu era greu! Oare cum era? Să le leg separat, sau împreună? Dacă le leg împreună, mi-e frică să nu facă scurt. Dacă le leg separat, mi-e teamă să nu se anuleze. Cum dracu era, că am uitat? Cruciuliţă şi optuleţ, sau optuleţ şi cruciuliţă?“
Blocaj total. În zadar încerca omul să îşi aducă aminte de prima zi de şcoală, atunci când mama i-a legat pentru prima oară şireturile la pantofi. Trecuse mult timp de atunci. Între timp terminase şi o facultate. Ba chiar şi pe a doua. Devenise director de televiziune. Nu se mai lega singur la şireturi. Îl avea pe Vasile pentru asta. Cât ghinion poate încăpea în viaţa unui om, astfel încât atunci când ţi-e lumea mai dragă, să îţi cadă la examen o asemenea provocare?
De partea cealaltă a mesei, se afla Cionca. Îl vedea pe Andrei pus în grea dificultate, dar nu putea să îl ajute. Sala era plină de candidaţi şi s-ar fi interpretat. Ghinion curat.
Între timp, mintea lui Ando funcţiona la maxim, încercând în disperare să se agaţe de vreo amintire, ceva care să îi readucă ştiinţa complicată a legării şireturilor la nivelul complicat de admitere în CJ. Nimic, nimic, nimic. Ba îşi aduce aminte cum se lega cravata de pionier, ba cum se legau teancurile de bani la maşina de numărat. Dar şireturile? Cum rămâne cu şireturile?
Deci, strategia rememorării momentului în care a învăţat tainele complicate ale acestei arte oculte nu era bună. Nu îşi amintea deloc. Era nevoie de o nouă abordare. Dacă nu îţi poţi aduce aminte când şi cum te-ai legat prima oară la şireturi, poate îţi aminteşti când şi cum te-ai legat ultima oară. Corect? Corect! Hai Andrei, că se poate!
Se uita în jur şi încerca să fure înţelepciune de la contracandidaţi. Dar şi ei erau puşi în aceeaşi mare dificultate. Când i-au trimis de la partid la concurs nu au primit şi bibliografia de studiu, aşa că absolut toţi au fost prinşi nepregătiţi. La un momentat dat, unuia dintre ei i se luminează faţa. Imediat îl trage Andrei de-o parte şi îl întreabă şoptit: ,„Cum e? Te-i prins cum se face?“ „Da!“ – a venit răspunsul imediat. „Mi-am amintit cum m-am legat singur în ziua în care m-am însurat!“.
Şi uite aşa a câştigat Andrei concursul. Pentru că el a fost însurat de două ori!

Pagină realizată de Cristian Ţiţca
Nu trageţi în articole. Acestea sunt pamflete şi nici măcar lor nu le place cât de reale sunt!

Recomandările redacției