femeiArădencele fără loc de muncă și cele interesate să se reorienteze profesional sunt așteptate la prima bursă, organizată de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, luna viitoare. Reprezentanții instituției au anunțatcă, Bursa Muncii pentru femei se va desfășura pe data de 7 martie.
AJOFM a schimbat însă locația în care, de ani de zile organizează bursele. Dacă până acum aceste acțiuni se desfășurau la sala Bingo, în Piața Gării, de luna viitoare, bursele vor fi găzduite de unul dintre mall-urile arădene.
Bursa Muncii pentru femei va avea loc la Galleria Mall Arad, din calea Aurel Vlaicu, la etajul 1, cu începere de la orele 9:00.
„Obiectivul principal al Bursei vizează creşterea gradului de ocupare pentru femeile aflate în căutarea unui loc de muncă. Acţiunea urmăreşte  pe de o parte medierea directă între cererea şi oferta de locuri de muncă, precum şi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  privind  prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul Serviciului Public de Ocupare“, a susținut Marinel Henteș, directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Arad.
De asemenea, în cadrul acțiunii vor fi prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri.

Recomandările redacției