Vali Buhăcianu și Cipri Rus sunt din nou la egalitate în fruntea clasamentului golgheterilor stagionali la UTA. Căpitanul arădenilor a înscris singurul gol al echipei sale în deplasarea de la Turnu Măgurele, în remiza (1-1) cu liderul ligii secunde.
Atacantul de 28 de ani a profitat de ieșirea pe sub minge al tizului său dintre buturile teleormănene, Ionuț și a transformat în gol centrarea tizului său din culorile „roș-albe”, Andrei. „Se poate spune că exersăm mult momentele fixe, cu accent pe ieșirea atacanților din offside. Știam că o să vină o recentrare și am avut grijă să revin în spatele ultimul fundaș advers și să profit de ezitarea portarului. Păcat că golul nu ne-a adus toate punctele, așa cum ne doream, însă având în vedere că am rămas în inferioritate numerică în zece oameni din minutul 65 putem spune că e un rezultat echitabil, chiar bun pentru noi. Să nu uităm că Turrisul nu a pierdut niciun punct acasă până astăzi, dar mai cred că dacă nu venea acea eliminare gratuită puteam să și câștigăm. Cu toate că am mai avut carențe în timpul jocului pe care le vom repara prin antrenamente și discuții”, consideră Cipri Rus.
„Roșul” văzut de Andrei Rus i se pare exa­gerat căpitanului UTA-ei după discuția purtată de acesta cu arbitrul de centru. „Mi-a spus să mă uit pe reluări și o să-i dau dreptate, în sensul că Andrei era ultimul apărător la acea fază. Mie mi s-au părut că fundașii noștri centrali se repliaseră deja în careu, dar dacă așa a văzut domnul arbitru. Așadar, nu cred că a fost un cartonaș roșu pentru duritatea intrării, ci pentru postura de ultim apărător considerată de domnul arbitru”, a încercat C. Rus să lămurească episodul cheie al disputei din Teleorman.

Recomandările redacției