La data de 16 noiembrie, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre faptul că, în zona Băilor Lipova, a fost găsit un cadavru uman.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care au stabilit că cele relatate se confirmă, și că este vorba despre un cadavru aflat în stare avansată de descompunere.
Trupul neînsuflețit urmează a fi ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea stabilirii cauzei decesului și identității persoanei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal in rem, pentru ucidere din culpă, fiind informat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.