navetaProfesorii sunt nemulţumiţi de noua modalitate prin care se va realiza decontarea navetei. Astfel, dascălilor li se va deconta naveta ca în cazul elevilor, respectiv o treime din valoare. „Acest lucru contravine Legii nr. 1 a Educaţiei Naţionale, conform căreia cadrele didactice beneficiază de decontarea navetei. Noua modalitate de calcul este următoarea: pentru o distanţă de până la trei kilometri se plăteşte 26 de lei, iar ce depăşeşte această distanţă fiecare kilometru se va plăti cu doi lei. Distanţa maximă care se decontează este însă până la 50 de kilometri. Ne întrebăm ce se întâmplă însă cu profesorii care au de parcurs o distanţă care depăşeşte 50 de kilometri“, se întreabă Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Chiar dacă legea este de partea dascălilor navetişti, au existat primării în judeţul Arad care nu le-au decontat acestora drumul. „Am deschis procese în astfel de cazuri şi aşteptăm ca profesorii să fie despăgubiţi. În ceea ce priveşte însă schimbarea modalităţii de decontare a navetei, rezultă foarte clar incapacitatea politicienilor români de a conduce această ţară. Măsurile luate în ultimii ani de zile, în special în ceea ce priveşte educaţia, sunt catastrofale. Modul în care se decontează naveta, atât a dascălilor cât şi a elevilor, este o măsură care a dus, în mod evident, la creşterea fără precedent a abandonului şcolar“, consideră Ieneşescu.

  • valentina spune:

    Ne-au nenorocit acesti hoti in totalitate.Eu efectuez o naveta de 80km dus-intors. Pentru mine inseamna sa renunt la trei mil.pe luna entru naveta cu aceasta lege a lor. Fratilor, nu mai votati acesti hoti! Treziti-va! O sa ajungem sclavii lor…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției