isu

În  decursul lunii aprilie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, singure sau în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Arad,  au executat  668 de misiuni din care: 61 de misiuni de stingere a incendiilor (sunt incluse şi misiunile de stingere executate de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale unităţilor administrativ teritoriale), 575 de misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă SMURD (sunt incluse şi misiunile SMURD Nădlac şi SMURD Vinga), 2 intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, o misiune pirotehnică, 13 intervenţii de asistenţă a persoanelor, 16 diferite alte tipuri de misiuni.

Au mai fost efectuate 14 deplasări fără intervenţie şi în 4 cazuri echipajele au fost întoarse din drum. În medie, au fost desfăşurate 22 de misiuni de intervenţie pe zi. Din cele 61 de incendii ce s-au manifestat pe raza judeţului Arad în luna aprilie, 25 au fost incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale. Dispeceratele inspectoratului şi a subunităţilor de intervenţie au monitorizat 127 transporturi de substanţe periculoase. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, misiunile de intervenţie au crescut cu 42%, datorită creşterii numărului misiunilor de stingere a incendiilor şi a intervenţiilor SMURD.

Recomandările redacției