Călin Georgescu, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a declarat la emisiunea „Marius Tucă Show” că, dacă va deveni președinte, România va adopta o poziție fermă în politica internațională, subliniind că războiul din Ucraina poate lua sfârșit cu implicarea sa directă. Georgescu a evidențiat că își dorește o Românie care să negocieze dintr-o poziție de forță, fără complexe față de Vest.

„Nu alegem doar un om, ci de ce parte a istoriei vrem să ne situăm. Poporul român dorește o schimbare profundă, iar președinția mea va fi dedicată în totalitate românilor”, a spus acesta. În timpul emisiunii, Georgescu a punctat importanța demnității naționale și a unei diplomații proactive, axate pe interesele României.

El a respins etichetele conform cărora ar fi „pro-Rusia” și a afirmat că este „pro-român” și „ultra-pro-Trump”, exprimându-și admirația față de stilul pragmatic al fostului președinte american. Georgescu a adăugat că vede o oportunitate unică de a transforma România într-un mediator de pace în regiune, bazându-se pe relații echilibrate cu UE, SUA și vecinii săi.

„Prin diplomație și patriotism, putem pune România pe harta lumii. Pacea trebuie să fie o prioritate, iar contribuția noastră poate fi decisivă”, a concluzionat Georgescu.

sursa: „Marius Tucă Show”

Lasă un răspuns

  • Calin spune:

    Extraordinar! De ce am așteptat atât pentru a-l alege pe acest individ, care va rezolva orice problema în 24 de ore?!
    Cat de naivi putem fi?! Lipsa de educație (numărul de clase absolvite, se pare ca nu e o măsură a acesteia) își spune cuvântul.
    Iar domnul cu mâinile încrucișate (în imagine; un nume cu H, nu mi-am bătut capul sa-l rețin) sa se uite prin dosarul propriu…

  • Nealcosu spune:

    ca sa stai demn, in picioare, putere de negociere trebuie sa te bazezi pe ceva… forta(nu avem cine stie ce armata), bani(suntem datori vanduti), economie (nu suntem primii in nici un domeniu), relatii internationale (cine il cunoaste?), ….! Ma rog…. clubul de la Roma, ONU, … s-au dovedit niste cumetrii locale. Dar, daca voi il vreti, il votez cu bucuria unei perioade de veselie nationala!

Recomandările redacției