Camerunez cu document fals, depistat într-un tren internațional

0
35

Un cetăţean din Camerun a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen, folosindu-se de o carte de identitate falsă.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un bărbat, care călătorea ca pasager într-un tren internațional care circula pe relaţia Bucureşti – Viena.

La controlul specific, bărbatul a prezentat o carte de identitate ce avea însemnele autorităţilor din Franţa. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetăţean camerunez, are 26 de ani şi a intrat legal în România. Acesta a declarat că intenţiona să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea un document care să îi permită trecerea frontierei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.