Șase echipe onorează primul campionat județean de veterani, iar startul s-a dat aseară pe terenul de iarbă al bazei sportive „Ionuț Popa”. Sorții le-au adus față în față pe Vagonul Arad și Flamura Roșie, dar nu înainte ca la mijlocul terenului să fie poftit George Țucudean. Proaspătul campion al României cu CFR Cluj a dat lovitura de începe a competiției în care sunt angrenați jucători de minim 40 de ani.
Primele 50 de minute oficiale ale întrecerii au oferit un scor spectaculos, un 4-4 ca la…teatru. Marcatori: Grădinariu 2, Anghel și Fericean, respectiv Nagy 1 și Bîrsan 3. Față în față s-au aflat: Țamboi, Dușan, Popa, Hamza, Grădinaru, Bora, Anghel, Fericean, Borlea, Gornic, Câmpeanu, Tamas , Barna și Croitoru (Vagonul, ma­nager Ovidiu Păcurariu), respectiv Mihaly, Nagy, Chira, Moșneag, Stana, Bulza, Hidiș și Bîrsan (Flamura Roșie). Dreptatea a fost împărțită de timișoreanul Sorin Tarcea, fost arbitrru divizionar și director sportiv la Șoimii Pîncota. Prima etapă continuă miercuri, cu Victoria Ineu – Feyenoord Horia și joi, cu Știința – Codru Moma.

Recomandările redacției