Campionii Aradului la juniori E, în grupă cu Reșița și U Craiova 1948 la „zona” de la Ghiroda

0
49

Grupa de 2009 a celor de la Atletico au câștigat campionatul arădean rezervat juniorilor E (sezon regulat și play-off) cu un parcurs excelent: 9 victorii din 10 meciuri disputate și o singură remiză. „Sunt foarte fericit că nu am avut nicio înfrângere. Din toate jocurile, avem un singur rezultat de egalitate, cu echipa UTA 2008. În rest, doar victorii. Sper să facem o figură frumoasă mai departe, în faza zonală, unde întâlnim campioanele județelor din zonă. Vrem să fim la înălțime, chiar dacă suntem cu un an mai mici decât celelalte, iar acest lucru ne va ajuta în experiențele viitoare. Pentru noi e un pas înainte”, a menționat antrenorul Marcel Cîmpian, ajutat de profesorul Flavius Stoica.
Campionii Aradului la juniori E se numesc: Suli Patrick, Căilean Andrei – Barbu Ayan, Cijevschi Tudor, Margan Tudor, Koncz Patrick, Ancateu Darian, Sandu Andrei, Spătariu Daniel, Nădăban Luca, Leric Robert, Băeșu Vlad, Lanesvschi Marc, Bandrabur Daniel, Vidac Darian, Stoian Luca, Manu Gheorghe, Contra Kayden, Molnar Dragoș și Mario Cebotari.
Turneul zonal al campionatului național rezervat juniorilor U11 se joacă pe stadionul „Emilian Pavel”, din Ghiroda, în zilele de 25-26 mai, începând cu ora 10.00. Componența celor două grupe e următoarea
Grupa A: Ghiroda și Giarmata Vii, Unirea Alba Iulia, CFR Simeria
Grupa B: Atletico Arad, CSM Reșița, U Craiova 1948 ( Mititelu)
În prima zi de competiție se joacă în grupe, după sistemul fiecare cu fiecare, pe parcursul a două reprize de câte 30 de minute, cu pauză de 10 minute. A doua zi se joacă încrucișat: locurile 1 și 2 din cele două grupe, iar câștigătoarele joacă finala zonală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.