Nimic nu e întâmplător în viață și… dincolo de ea. Țintarul ligii secunde a decis ca la un an de când au plecat din mijlocul galeriei utiste, Bogdan Moisi și Bogdan Mihoc să fie invitați la un derby al Vestului. Pe 25 octombrie 2018 pășeau în mașina morții, mulțumiți de aportul dat pentru coregrafia ce avea să fie afișată pe „Dan Păltinișanu” și au urcat. Din Cer și-au ațintit privirea și și-au conectat inimile cu suflarea „roș-albă” de pe „Motorul” într-o zi frumoasă de toamnă, precum pasiunea lor pentru „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Era zi de derby, nu puteau lipsi, iar UTA se luptă pentru promovare. Nu au mai prins gestiunea lui „Gyuszi” Balint, când – în sfârșit – lucrurile merg ceas. Pentru ei ceasul a fost nemilos, s-a oprit în acea seară blestemată, sub podul Micalaca. Camarazii nu-i uită și-i plâng și astăzi, iar din durerea lor s-a născut coregrafia cu Poli. Cei doi Bogdani zâmbesc, la o bere. Doar ceasul e implacabil, s-a oprit la 20 și 20. Mesajul mișcă orice utist, din teren sau din tribune: „Din cer, doi îngeri privesc spre stadion / Și zguduie pământul când UTA dă iar gol”. Iar căpitanul echipei a dat gol în urmă cu an, a dat și duminică, pentru victoriile cu Poli. Nimic nu e întâmplător în viață.
A trecut un an, iar solidaritatea fanilor a rămas aceeași. Pe „Marele Oval”, fanii lui Poli și reprezentantul echipei timișorene au purtat o jerbă și au aprins o lumânare în sectorul în care Moisi și Mihoc nu au mai ajuns. Duminică au păstrat cu sființenie minutul de tăcere în memoria celor doi, de dinaintea primului fluier. De abia apoi a început războiul scandărilor cu rivalii, iar din partea „alb-violeților” și cel al bannerelor ironice. „După ani de zile în care am căutat răspunsul, mirați, Abia acum am făcut analogia între voi și spurcați”, „Nu umpleti nici autocaruul voi+Corvinul și Farul”, „Old Lady Gay Friendly”, „Ultras 2/365” au fost mesajele acide ale timișorenilor pentru rivalii din peluza arădeană. La rândul lor, susținătorii de pe Bega au afișat câte o coregrafie pentru fiecare debut de repriză, cea din prima fiind dublată de fumigene alb-violete ce l-au obligat pe arbitrul Vidican să întrerupă preț de 2 minute partida. Altfel, a fost rândul timișorenilor să iasă cu capul plecat de pe „Motorul”, după ce în primăvară au simțit gustul dulce al unui succes la Arad.
Momentul solemn al galeriei utiste nu a fost întinat cu bannere acide, dar, altfel, atmosfera de derby a fost totală și la ea a contribuit tot stadionul. Aproximativ 3.500 de suporteri utiști bucuroși că UTA e peste Poli. Azi și pe tot parcursul campionatului. Iar speranța e că, la anul, invitațiile pentru Moisi și Mihoc la meciul cu CFR-ul lui George Țucudean vor fi tipărite pentru „Acasă, în Calea Aurel Vlaicu”.

Recomandările redacției