Căpitanul Nistor a trăit de pe margine eliminarea Cermeiului din Cupă: „Ne-am precipitat după 0-1, iar Luceafărul ne-a contrat perfect”

0
240

Chiar dacă dădeau piept cu o formație dintr-un eșalon superior, cermeianii își puneau mari spe­ranțe într-o calificare în turul ­cinci al Cupei României. Nu a fost să fie, chiar dacă Luceafărul a avut pe teren mulți jucători din garda tânără, mai puțin utilizați în Liga a II-a.
Dar, de voie sau de nevoie, și Radu Anca a amestecat puțin „cărțile”, iar echipa trimisă în teren a cedat clar împotriva orădenilor (1-4). Unul dintre fotbaliștii rămași în afara gazonului a fost chiar căpitanul Alex Nistor, care strânsese deja două avertismente în Cupă. Totuși, la final, „Nisi” a acceptat să vorbească despre meci, în timp ce antrenorul Radu Anca și președintele Petre Bulza aveau destule lucruri de clarificat între patru ochi. „În special în prima parte, nu am făcut un meci rău, dar am luat gol prea repede pe o contră. După asta, ne-am precipitat în atac, iar ei ne-au contrat perfect și au marcat pe fondul unor greșeli elementare în apărare. Sigur că e de discutat formula de joc aleasă de banca tehnică, dar s-a dorit o echilibrare între cele două partide ale săptămânii. Oricum, cei care are au intrat în teren trebuia să-și facă mai bine datoria, dar, din păcate, nu a ieșit cum se dorea. Va trebui să strângem rândurile pentru deplasarea de la Sebiș.
I-am bătut în Cupă, acum cred că suntem chiar și mai buni decât atunci și mergem la victorie. Orice alt rezultat nu este de acceptat pentru noi după partida de astăzi din Cupă, avem de demonstrat care este adevărata față a Cermeiului”, a menționat căpitanul formației din Țara Să­mă­dăilor.
După două eșecuri consecutive în campionatul ligii secunde, Lu­cea­fărul s-a revanșat în Cupă și și-a mai reparat moralul înainte de deplasarea de la Bacău. „Am avut partida la discreția noastră, am dat gol repede, ne-am făcut jocul, am mai și ratat, dar a ieșit bine. Felicit echipa pentru efort, mai ales că am odihnit mare parte dintre jucătorii de bază pentru că ne așteaptă o deplasare lungă și grea la Bacău. Am dat șansa unor jucători care au evoluat mai puțin, e bine că am bătut după cele două partide pierdute în campionat. Re­pet, felicit echipa pentru atitu­- dine și aștept și la Bacău un rezultat pozitiv. Pentru acești copii, venirea unei echipe de Liga I în turul următor ar putea fi o experiență utilă și – bine­înțeles – că și pentru comunitate va însemna o emulație, o apro­piere de prima scenă a fotba­lului” a declarat Cristian Lupuț, antrenorul „roș-albaștrilor”, care a anunțat și revenirea în circuit a lui Vasile Pop, accidentat la meciul de campionat cu UTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.