Una dintre marile teme ale ultimului an şi ceva, discutate şi disputate, de-a lungul şi de-a latul ţării este şi aceea a resurselor naturale. Mai exact am ajuns şi în străfunduri, pentru că ce a fost mai mult sau mai puţin la vedere s-a cam dus. Aşa că mai rămâne aurul, dar şi alte minerale valoroase. O altă bogăţie deocamdată doar „bănuită” ar fi reprezentată de către gazele de şist. Nu vom vorbi acum nici pro, dar nici contra oportunităţii sau inadecvării exploatării acestor resurse. Ci, ne vom opri asupra unui alt aspect. Şi anume al mult clamatei independenţe energetice pe care o „flutură” premierul Ponta. De când a venit din SUA (şi) intensitatea vocii pare mai apăsată şi, de altfel, întreaga fiinţă e setată pe acestă problemă. Mai bine zis pe rezolvarea ei, în sensul „deschiderii pârtiei” pentru investitorii de la Chevron pentru gazele de şist. Prin subsidiaritate, desigur valul se poate extinde şi asupra vecinilor de nord. Ne referim desigur la canadienii cu aurul. Ciudat este însă punctul de vedere al premierului care spune că „România are nevoie de independenţă energetică”. Sigur, în principiu sună foarte bine, numai că are loc o fractură logică. Am avea independență dacă am exploata direct aceste resurse. Nu săriți în sus. În fond toate marile privatizări de la noi începând de un deceniu încoace sunt… etatizări. Numai că proprietar nu mai e România, ci: Austria, Franța, Germania, Cehia, Italia. Acum ne grăbim să dăm și resursele minerale. E drept că proprietarii vor fi companii cu capital privat. Și acum vine partea… curioasă. Cum să clamezi independența energetică când cineva îți vinde la un preț stabilit de el? Problema e simplă: îți convine cumperi, nu îți convine te îndrepți spre alte oferte. Asta se poate chema în cel mai bun caz selecție de oferte, dar drumul spre independența energetică este cu totul și cu totul în altă direcție. După recenta vizită în SUA, Ponta a spus: „Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine – gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa”. Iar de aici locuri de muncă, combinate chimice. Perfect adevărat, dar dacă va exploata orice privat, nu neapărat Chevron, firma își va face propria politică economică bazată pe interesul exclusiv al său. Şi numai al său. În fond, în România s-a exploatat și în perioada interbelică. Și nimeni nu-și făcea probleme de… protecția mediului. E drept că nici nu prea era în vogă acest subiect. Miza este în fond alta și, la scară micro, este cel mai bine reflectată de oamenii din Pungești. Nu poluarea este, probabil, temerea lor cea mai mare, ci faptul că simt că vor fi lăsați și de această dată la „ușa” festinului. Și se vor alege cu ceva firimituri de la masa cea bogată. Iar cu România este la fel. Din păcate la o scară mult mărită şi cu consecinţe greu de calculate în acest moment. În fond asta este miza cea mare de la nord la sud şi de la est la vest, adică un pot global şi globalizant: găsirea de resurse minerale și energetice alternative, care în final conduc la prețuri mai scăzute. Și asta va fi și bătălia următoarelor decenii. Pe care noi suntem pe cale să o pierdem înainte de a fi început-o cu adevărat. Și atunci întrebarea cade, precum o ghilotină: care independență?
Gabriel Constantinescu
