Cartea cu titlul de mai sus, semnată de Puiu Emilian Valea și Ioan Valeriu Tuleu, recent lansată către cititorii arădeni, reprezintă o apariție editorială inedită în spațiul istoriografiei arădene. Este pentru prima oară când sunt prezentate unitar castelele de pe teritoriul fostului comitat Arad, împreună cu stăpânii lor, aducând în fața cititorului lumea de mult dispărută a elitei funciare a secolelor XIII-XIX. Este vorba de lumea baronilor și grofilor, proprietari de zeci de mii de iugăre de pământ și a numeroase sate de iobagi, care trăiau după propriile valori morale și materiale. Autorii au asimilat cetăților și castelelor și mănăstirile care aveau, ce-i drept, și funcții de apărare și reședință, înconjurate fiind de ziduri puternice.
Îndemn pentru turişti
Volumul de față este gândit a avea valențe turistice, autorii imaginându-și o călătorie în timp la reședințele nobililor și clericilor care au populat edificii cu mare valoare arhitecturală, cele mai multe dăinuind până astăzi. Sunt prezentate și castelele dispărute din diverse motive, mai ales că există și documente fotografice care să le aducă în atenția cititorilor. De fapt ilustrațiile, multe cu valoare de document, conferă o deosebită valoare cărții, acestea inserându-se în mod fericit în text, transmițând emoție și informații pe care doar imaginea le poate oferi.
Autorii au folosit în elaborarea textului, pentru o mai bună înțelegere a scopului urmărit, stilul de reportaj specific presei scrise (Ioan Tuleu având o îndelugată activitate în acest domeniu, ca unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti arădeni), iar călătoria imaginată este împărțită în patru trasee posibil de urmat: „Pelerinaj la mănăstirile Aradului”; Călătorie la sud de Mureș”; „De la Arad la Zam”; La cetățile și castelele Podgoriei”; Pe Valea Crișului în sus”; „Popasuri în Câmpia Aradului”. Cartea conține informații de mare diversitate, de la cele privind arhitectura castelelor, până la modul de viață al nobililor ce le ocupau și mai ales sunt urmărite „poveștile” culese oral, menite să întregească valoarea turistică a obiectivului vizitat. Limbajul folosit este unul accesibil, narațiunea curge precum apele pe lângă care sunt construite castelele, fără înflorituri inutile, dar totul este bine documentat din pers­pectivă istorică. Cine dorește să vadă cum arătau în secolul al XIX-lea cetățile de la Șoimoș, Șiria, Dezna; castelele de la Birchiș, Bata, Căpâlnaș; bazarul de la Lipova, mănăstirile de la Bodrog, Radna, Gai; castelele de la Conop, Odvoș, Săvârșin, Petriș, Zam, Șiria, Pâncota, Mocrea, Ineu, Sebiș, Macea, Șofronea; vilele de la Moneasa, are la îndemână un excelent ghid turistic, care în mod sigur îi va induce starea de visare și întoarcere în timp.

Recomandările redacției