Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August. Are tot 31 de zile, pentru că, orgolios, acesta a dorit ca și luna ce urma să-i poarte numele să aibă tot atâtea zile câte avea cea a lui Iulius Cezar, luna iulie. Denumirea populară, Gustar, se crede că vine de la gust; gustul poamelor care se coc în această ultimă lună de vară. August a devenit o lună a vacanțelor, a călătoriilor, așteptată cu nerăbdare, pentru a uita de grijile zilnice, pentru a evada din monotonia cotidiană.
Plecând spre mare, munte, deltă sau alte magnetice destinații de vacanță nu uitați să luați și un prieten bun, cartea! Pe drum, la plajă, seara, după o zi de odihnă „obositoare”, un roman polițist, unul de dragoste, sau orice altceva, depinde de gusturi, te face să te simți și mai „în vacanță”.
Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad vă așteaptă să alegeți „partenerul” dorit, pentru a-l „devora” pagină cu pagină. Să nu îi uităm și pe cei mici, pentru că, e o chestie verificată, poveștile citite în vacanță sunt de două ori mai frumoase.
Tot pentru copii, biblioteca Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad lansează cel de-al treilea atelier gratuit „Școala de vară Minecraft”. Ce este „Minecraft”? Un joc în spațiul virtual care dă posibilitatea de a crea în mod intuitiv noi obiecte 3D și a le manipula liber în spațiu 3D asemenea cunoscutului Lego. La această inovație se adaugă lumea ge­nerată aleatoriu și teoretic infinită în care se simulează diverse situații quasi-reale, de supraviețuire, de explorare, de gestionare a resurselor etc. Ne-am gândit și la cei care rămân acasă, la Arad, invitându-i la „Biblioteca estivală”, deschisă pe Ştrandul Neptun şi la Băile Termale „Bidi”. Acolo unde, alături de destindere sau plajă, se pot bucura și de lectură. Avem „carte de vacanță” pentru toate gusturile și toate vârstele, chiar dacă, o recunoaștem, „țintim” tinerii și copiii. Dorim să îi atragem către carte, să le transmitem pasiunea, „microbul”, pentru lectură. Iar acest „microb”, odată ce l-ai contactat, din fericire nu se mai vindecă.
Vă mai reamintim că Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi a fost recent redeschisă pentru public. Cei care vor trece pragul acestei secții vor avea parte de multe surprize plăcute. În primul rând, cititorii vor putea accesa catalogul online pentru a afla, în orice moment, dacă titlul care-i interesează este disponibil sau nu. De asemenea, spaţiile interioare au fost renovate şi reorganizate. Toate tranzacţiile sunt făcute electronic (prin scanarea unui cod de bare) reducând astfel mult timpul de aşteptare. Nu în ultimul rând, publicul va fi răsfăţat cu multe noutăţi
editoriale, din toate domeniile de interes. Pentru a ușura accesul citiorilor la genurile preferate s-au amenajat spații dedicate ultimelor achiziții din categoria romanelor de dragoste, dar și de aventuri. De asemenea, există un amplasament dedicat ultimelor apariții editoriale. Programul cu publicul este de luni până vineri, între orele 9.00 -18.00.
(G.A.)

Recomandările redacției