Externe

Fără difuzoare și grupuri mai mari de 25 de persoane la Veneția

Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupra oraşului italian, spun oficialii. Canalele din zona istorică a Veneţiei fac din acest oraş unul dintre cele mai vizitate locuri din Europa….

citește mai mult »

Nvidia ar putea deveni a doua cea mai valoroasă companie din lume

Nvidia ar putea depăşi în curând Apple pentru a deveni a doua cea mai valoroasă companie din lume, în funcţie de capitalizarea de piaţă, deoarece producătorul de semiconductori este cel mai mare beneficiar al dezvoltării şi adoptării aplicaţiilor pentru inteligenţă artificială, transmite Reuters. Dependenţa practic a tuturor aplicaţiilor de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT a OpenAI, de cipurile high-end…

citește mai mult »

Reuniune Bilderberg la Madrid (și) pe tema inteligenței artificiale

Directorii generali ai unor forţe ale inteligenţei artificiale precum Google DeepMind, Microsoft AI, Anthropic şi Mistral AI se numără printre elitele liderilor de afaceri şi politici care participă la reuniunea anuală confidenţială Bilderberg, care a început la Madrid, transmite CNBC. Inteligenţa artificială va domina din nou discuţiile acestei reuniuni, după ce a intrat pe ordinea de zi anul trecut, ca…

citește mai mult »

Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 capete de acuzare

Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în…

citește mai mult »

Datoria statelor lumii, cât PIB-ul a o mie de Românii

Statele lumii au acumulat datorii de 315.000 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Institutul de Finanţe Internaţionale (IIF), citat de CNBC. Acest val al datoriilor globale reprezintă cea mai mare, cea mai rapidă şi mai largă creştere a datoriilor de la al Doilea Război Mondial, care coincide cu pandemia de Covid-19. „Această creştere marchează a doua creştere trimestrială…

citește mai mult »

Ajutor energetic pentru Ucraina

Suedia anunţă un nou plan de ajutor în vederea ”garantării aprovizionării energetice” a Ucrainei, care să-i permită să se opună forţelor ruse care continuă să înainteze pe teritoriul ucrainean, relatează AFP.„Accesul la energie este esenţăial pentru ca societatea, economia şi întreprinderile ucrainene să continue să funcţioneze”, a subliniat într-o conferinţă de presă ministrul suedez însărcinat cu Comerţului Exterior şi Ajutorul…

citește mai mult »

Limite impuse ale emisiilor de metan începând cu anul 2030

Ţările Uniunii Europene au aprobat  o lege care impune limite ale emisiilor de metan pentru importurile de petrol şi gaze ale Europei, începând cu 2030, exercitând presiuni asupra furnizorilor internaţionali să reducă scurgerile de gaze cu efect de seră, transmite Reuters. Metanul este componenta principală a gazelor naturale arse în centralele electrice şi pentru încălzirea locuinţelor. Este, de asemenea, a…

citește mai mult »

Actualul premier britanic se gândește la reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Rishi Sunak anunţă că va reintroduce serviciul militar obligatoriu în cazul unei victorii în alegeri. James Cleverly îl contrazice şi anunţă că tinerii care nu vor nu vor fi pedepsiţi penal Premierul conservator britanic Rishi Sunak anunţă că va restabili un serviciu militar naţional obligatoriu la vârstă de 18 ani, în cazul unei victorii a Partidului Conservator (Tories) în alegerile…

citește mai mult »

Americanii …eliberează un milion de barili de benzină pentru a „îmblânzi” prețurile la pompă

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. „Prin eliberarea acestei rezerve strategice între Ziua Memorialului şi 4 iulie, asigurăm fluxuri suficiente de aprovizionare către [regiunea] tri-statală şi nord-est, într-un moment în…

citește mai mult »

Predare de ștafetă la Forumul Economic Mondial

Forumul Economic Mondial a confirmat că fondatorul său Klaus Schwab se retrage din conducerea de zi cu zi a organizaţiei, după o activitate de mai bine de 50 de ani, transmite CNBC.Forumul a spus că această mişcare face parte dintr-o strategie multianuală de schimbare a structurii sale de management, transferând guvernanţa către un preşedinte şi un consiliu de conducere. Borge…

citește mai mult »

Operațiuni majore pentru calmarea situației în Noua Caledonie

Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electorale, relatează AFP. Această operaţiune „cu peste 600 de jandarmi” are ca scop „să recâştige în totalitate controlul asupra drumului principal…

citește mai mult »

Navă scufundată, la 26 mile de Sfântu Gheorghe, trei oameni dispăruți

  O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în Marea N eagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă. Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în…

citește mai mult »

Recomandările redacției