Externe

A doua dezbatere dintre Kamala Harris și Donald Trump nu va mai avea loc

Donald Trump a exclus definitiv participarea la o a doua dezbatere prezidenţială împotriva lui Kamala Harris, rivala sa democrată în cursa pentru Casa Albă. „Nu va fi nicio revanşă”, a scris miliardarul republican pe reţeaua sa, Truth Social, în pofida propunerilor CNN şi Fox News de a difuza o dezbatere faţă în faţă între cei doi candidaţi. „Kamala a spus…

citește mai mult »

Oficialii Hezbollah nu mai cer un armistiţiu în Gaza pentru a ajunge la încetarea focului

Oficialii Hezbollah nu mai cer un armistiţiu în Gaza ca o condiţie pentru a ajunge la o încetare a focului în Liban, revenind astfel asupra unei promisiuni repetate adesea de a continua lupta până când Israelul îşi va opri ofensiva împotriva Hamas, aliatul Hezbollah susţinut de Iran, relatează Reuters. De când Hezbollah a început să lanseze rachete din Liban în…

citește mai mult »

Statul român suportă 5.000 de euro din cheltuielile familiei de aducere în țară a celor decedați în străinătate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care statul român este obligat să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, scrie Agerpres. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei statului român să suporte, la cererea familiei, cheltuielile ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, în limita a 5.000…

citește mai mult »

Forța Germaniei nu a fost suficientă să ridice bariera tarifară pentru vehiculele electrice chinezești

Respingerea de către cancelarul german Olaf Scholz a tarifelor UE pentru vehiculele electrice chinezeşti nu a reuşit să-i împiedice pe ceilalţi membri ai Uniunii Europene să voteze în favoarea acestora, dezvăluind modul în care un Berlin divizat se luptă să conducă politica UE, relatează Reuters. Germania a fost unul dintre cele cinci state membre UE care au respins tarifele după…

citește mai mult »

Americanii ne mai taie din entuziasm în chestiunea eliminării vizelor

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis că pentru a intra în programul Visa Waiver, pe lângă scăderea ratei de refuz a vizelor, România mai trebuie să arate partenerilor americani că a îndeplinit măsurile de securitate și schimb de informații convenite în vederea acestui program.  ”Mai trebuie parcurși o serie de pași importanți în următoarele luni pentru a stabili…

citește mai mult »

Atacul iranian, condamnat de numeroase țări și de UE

Numeroase ţări şi Uniunea Europeană (UE) denunţă atacul iranian care a vizat marţi Israelul, iar Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte miercuri pentru a discuta despre escaladarea ostilităţilor în Orientul Mijlociu, a anunţat preşedinţia elveţiană a Consiliului. „Am programat o reuniune” miercuri, la ora locală 10.00 (17.00, ora României), a anunţat preşedinţia eleveţiană a Consiliului de Securitate al ONU….

citește mai mult »

OpenAI nu are…ochi pentru profit

OpenAI, creatorul ChatGPT, se aşteaptă la pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari la venituri de 3,7 miliarde de dolari în acest an, potrivit CNBC. Compania a generat luna trecută venituri de 300 de milioane de dolari, în creştere cu 1.700% faţă de începutul anului trecut şi se aşteaptă să realizeze vânzări de 11,6 miliarde de dolari anul viitor, potrivit…

citește mai mult »

Uniunea Europeană vrea o „barieră” tarifară pentru mașinile electrice importate din China

Uniunea Europeană intenţionează să voteze dacă să introducă tarife de până la 45% la vehiculele electrice importate fabricate în China pe 4 octombrie, a informat Bloomberg News, citând persoane familiare cu chestiunea. Statele membre au primit un proiect de regulament pentru măsurile propuse, se arată în articol, adăugând că noua dată ar putea fi modificată. Votul statelor membre ale blocului…

citește mai mult »

Armata israeliană a lovit peste 140 de ţinte ale Hezbollah în regiunea Beirutului

Armata israeliană anunţă că „majoritatea” liderilor mişcării islamiste libaneze Hezbollah a fost „eliminată”, după ce a anunţat că l-a asasinat pe liderul acesteia Hassan Nasrallah într-un atac aerian, vineri, la cartierul general al mişcării proiraniene la Beirut, relatează AFP. „Majoritatea liderilor de rang înalt al Hezbollah a fost eliminată”, a anunţat într-o conferinţă de presă online un purtător de cuvânt…

citește mai mult »

A murit actrița de Oscar, Maggie Smith, cunoscută pentru rolurile din Harry Potter și serialul Downton Abbey

Actrița britanică Dame Margaret Natalie Smith a decedat la vârsta de 89 de ani în spitalul Chelsea and Westminster din Londra. Cu o carieră întinsă pe șase decenii și laureată a numeroase premii în lumea cinematografiei, actrița Dame Maggie Smith va rămâne cunoscută publicului pentru rolurile memorabile interpretate în filmele Harry Potter și serialul Downton Abbey. Maggie Smith a debutat…

citește mai mult »

Situația la concernul Volkswagen, tot mai tensionată

Volkswagen a respins categoric revendicările sindicale după ce prima rundă de discuţii aspru contestate s-a încheiat fără un acord, în vreme ce lucrătorii celui mai mare producător de automobile din Europa ameninţau cu greve împotriva disponibilizărilor şi posibilelor închideri de fabrici, transmite Reuters. Tensiunile la gigantul constructor de maşini sunt mari, deoarece spectrul închiderii fabricilor locale, care ar fi o…

citește mai mult »

Declinul general al afacerilor a scăzut prețul petrolului

Preţurile petrolului au scăzut în ultima perioadă, deoarece activitatea dezamăgitoare a afacerilor din zona euro a contribuit la îngrijorările legate de cererea slabă, transmite Reuters. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, cu livrare în noiembrie, au scăzut cu  0,8%, până la 73,91 USD pe baril. Contractele futures pentru ţiţei din SUA, pentru noiembrie, au scăzut cu 0,85%, la 70,40 USD pe…

citește mai mult »

Recomandările redacției

    Actualitate 21

    Filmul „Hans Zimmer&Friends: Diamant în deșert“, proiectat la Arta

    O experiență cinematografică inedită, la Cinematograful „Arta“ din Arad, în timpul căreia pe marele ecran vor fi transmise imagini dintr-un spectacol extraordinar cu cele mai frumoase compoziții muzicale din filme celebre. Miercuri, 19 martie 2025, de la ora 19.00, vă invităm să vedeți o călătorie muzicală de neuitat, „Hans Zimmer&Friends: Diamant în deșert“ (r. Paul Dugdale). Accesul publicului va fi...

    citește mai mult »

    Actualitate 142

    Vremea se va răci, iar Aradul intră sub cod galben de ploi

    Instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte, răcire, în ziua de 14 martie. Vineri și sâmbătă, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali în intervale scurte...

    citește mai mult »

    Eveniment 125

    Curățenie generală pe străzile din Lipova

      Străzile și zonele publice din Lipova sunt măturate și spălate zilnic, în cadrul unei ample acțiuni de curățenie desfășurate de echipele Serviciului Infrastructură din cadrul Primăriei Lipova, alături de beneficiarii de ajutor social. Lucrările se desfășoară până seara târziu, pentru a acoperi cât mai multe zone ale orașului. Pe lângă măturarea și îndepărtarea pământului și nisipului acumulate pe marginea...

    citește mai mult »

    Eveniment 57

    Șofer prins băut la volan în Vladimirescu

    Un bărbat de 56 de ani, din Vladimirescu, a fost depistat conducând un autoturism în localitate, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Testarea alcooltest a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar în acest caz au fost demarate cercetări...

    citește mai mult »

    Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

    Anunțuri 15

    Anunț public

    SC ZETA QUATTRO S.R.L., cu sediul principal în localitatea Arad, str. Prof. Dr. A. Ardelean, nr. 26, tel. 0742/037970, dorește să obțină Autorizație de Mediu pentru punctul de lucru din localitatea Arad, str. Prof. Dr. A. Ardelean, nr. 26, tel. 0742/037970, unde se desfășoară activitățile: ✓ Cod CAEN 2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;...

    citește mai mult »

    Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

    Anunțuri 27

    Anunț public

      Școala Specială „Rază de Soare” din Arad, str. Diogene, nr. 12, organizează concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante de profesor psihopedagog (13 posturi – angajare pe perioadă nedeterminată). Detalii privind condițiile de participare, înscriere și probele de concurs pot fi obținute de la secretariatul școlii sau telefonic, la nr. 0725465242.

    citește mai mult »

    Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

    Anunțuri 31

    ANUNT PUBLIC

    SC ZETA QUATTRO S.R.L., cu sediul principal în localitatea Arad, str. Prof. Dr. A. Ardelean, nr. 26, tel. 0742/037970, dorește să obțină Autorizație de Mediu pentru punctul de lucru din localitatea Arad, str. Prof. Dr. A. Ardelean, nr. 26, tel. 0742/037970, unde se desfășoară activitățile: ü Cod CAEN 2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;...

    citește mai mult »

    Actualitate 253

    Drumurile naționale spre Oradea și Timișoara au fost blocate astăzi din cauza furtunii (foto)

    Drumarii au intervenit astăzi pentru eliberarea carosabilului pe DN 79 Arad – Chișineu Criș, în urma vântului puternic. Au existat blocaje de circulație în zona localităților Zimand Nou – Șimand, județul Arad. S-a intervenit și pe DN 69 Timișoara – Arad. Nici municipiul Arad nu a scăpat de vântul puternic. Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii militari arădeni au...

    citește mai mult »

    A1 1053

    Atenție! O casă din Sântana era să fie incendiată din cauza unui încărcător de telefon lăsat în priză...

    Pompierii voluntari din Sântana au intervenit astăzi la un incendiu provocat de încărcătorul unui telefon lăsat în priză. O casă era să fie mistuită de flăcări. “Astăzi 13 martie, ora 12:13, intervenție la incendiu pe str. Cîmpului. A ars o canapea (colțar) iar și alte cîteva bunuri din apropierea acesteia, iar întreaga încăpere a avut de suferit din cauza fumului...

    citește mai mult »