Social

RAR aduce clarificări cu privire la anvelopele de iarnă

RAR face câteva precizări privind montarea anvelopelor de iarnă. Astfel, nu există o dată limită pentru montarea acestor cauciucuri şi toate anvelopele marcate cu literele M şi S îndeplinesc cerinţele de utilizare în condiţii iarnă. Specialiştii Registrului Auto Român (RAR) aduc clarificări cu privire la cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească anvelopele care trebuie montate pe autovehicule în sezonul…

citește mai mult »

Au fost aprobate primele proiecte pe PNRR: vine peste noi Valul Renovării

S-au aprobat proiectele depuse prin PNRR ( Programul Național de Redresare şi Reziliență) pe componenta 5, denumită „Valul Renovării” şi componenta 10, „Fondul Local”. Valoarea totală a proiectelor se ridică la peste 27 milioane de euro, fonduri care sprijină considerabil dezvoltarea Aradului. Este vorba despre proiectele depuse în runda întâi, şi anume: – reabilitarea a două şcoli, Colegiul Național „Vasile…

citește mai mult »

Marii retaileri au „ascuns“ lemnele de foc

Lemnul de foc, peleţii şi bricheţii au dispărut din oferta marilor retaileri, la câteva zile după ce Ordonanţa de Urgenţă 134/2022 care plafonează preţul la materialele lemnoase necesare pentru încălzire în sezonul rece a intrat în vigoare, avertizează Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn. Un sondaj realizat de către organizaţia profesională, în colaborare cu Comunitatea Forestierilor – Fordaq, arată că 93%…

citește mai mult »

„Aradul de ieri, Aradul de azi”, tema  balului cu scop filantropic

Eveniment de tradiție în peisajul filantropic al județului Arad, Balul Comunității Arădene a ajuns la cea de a III-a ediție. Organizatorii evenimentului, Asociația Europeanul, au propus ca tematică a evenimentului din seara zilei de 22 octombrie 2022, “Aradul de ieri, Aradul de azi”, un concept arădean în premieră ce își propune să evidențieze contribuțiile și aspirațiile înalte ale unor nume…

citește mai mult »

Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor marchează  calea către un viitor digital

Reuniunea a celui mai înalt for decizional al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT) s-a încheiat, statele membre ajungând la un consens cu privire la acțiunile menite să asigure că tehnologia digitală ajunge și aduce beneficii oamenilor din întreaga lume. Conferința Plenipotențiară a Agenției Specializate a Națiunilor Unite pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (TIC) și-a încheiat activitatea la București, România, cu…

citește mai mult »

Proiecte pentru angajarea  mai facilă a tinerilor, cât și a persoanelor trecute de 45 de ani

Ministerul Muncii va implementa două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor dar şi persoanelor peste 45 de ani, potrivit ministrului de resort, Marius Budăi. Valoarea celor două proiecte, care se vor derula până la finalul anului viitor, este de 57 milioane de euro. “Am atras noi fonduri europene pentru subvenţionarea angajării tinerilor, dar şi a persoanelor peste 45…

citește mai mult »

Vârful inflației ne va …înțepa în decembrie

Tănase Stamule decan la ASE a declarat că vârful inflaţiei va fi undeva la sfârşitul anului, el estimând că inflaţia va ajunge undeva între 17% şi 19%. Potrivit acestuia, începând din vara anului viitor putem să sperăm că ne vom duce la 10% inflaţie şi peste doi ani să revenim la sub 5%. ”Încorporarea costurilor crescute va provoca încă cinci…

citește mai mult »

Dezbatere publică pentru reabilitarea rețelelor de termoficare

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat lansarea în dezbatere publică a mai multor scheme de ajutor pentru proiect de infrastructură energetică şi reabilitarea reţelelor de termoficare, finanţate prin Fondul de Modernizare. „Investim în modernizarea sistemului energetic! Cu finanţare din Fondul pentru Modernizare!  Schema de ajutor de stat cu Ghidul specific şi anexe aferent investiţiilor în infrastructura energetică, în cadrul programului-cheie…

citește mai mult »

Numărul posturilor bugetare a scăzut și a ajuns la 1,25 milioane de angajați

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în august 2022, de 1.254.395, cu 13.576 mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar 63,25% dintre acestea erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF). Din totalul celor 793.393 de angajaţi din administraţia publică centrală (în scădere cu 16.250 persoane faţă de iulie), 582.101…

citește mai mult »

Condiții pentru acordarea ajutorului pentru încălzire

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2022 – martie 2023 și a suplimentului pentru energie se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 și a HGR nr. 1.073/04.10.2021 și în conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad nr. 2.309/03.10.2022.Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței familiile și persoanele singure cu domiciliul sau reședința în municipiul Arad,…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

A doua lansare de proiecte verzi în infrastructura locală

”Vineri, 14 octombrie, la ora 10:00, Ministerul Dezvoltării va lansa cel de-al doilea apel de proiecte pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din România, prin investiţii în infrastructura locală, finanţate din Fondul Local al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Investiţiile finanţate vor susţine atât rezilienţa şi tranziţia verde a zonelor urbane şi rurale, cât şi reducerea disparităţilor teritoriale la…

citește mai mult »

Prima ediție a programului „Rabla local” începe pe 15 octombrie

Prima ediţie a programului „Rabla local”, prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie, potrivit directorului de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan.”Programul „Rabla local” îl lansăm, în premieră, la jumătatea lunii octombrie. Este un program care…

citește mai mult »

Recomandările redacției