Sport

Destul! Gata cu „aburelile“!

De regulă a doua zi după un meci, mai ales dacă acesta s-a terminat seara târziu, sunt ocupat cu redactarea materialelor care conțin declarațiile antrenorului și ale jucătorilor. De data aceasta este altfel. Este altfel pentru că am decis ca este timpul ca în sfârșit să nu-mi mai bat joc de cititori întreținând o șaradă sfidătoare; pentru că nu poate…

citește mai mult »

Nimic nou nici în play-out. Petrolul – UTA 1-0

UTA şi-a terminat psihic suporterii şi în această seară bătându-şi joc de un meci pe care trebuia să îl câştige fără emoţii. Echipa lui Balint a dominat autoritar jocul, dar timp de o oră n-a găsit pasa decisivă după care, când în sfârşit au început să apară ocaziile, acestea au fost irosite cu o neglijenţă revoltătoare. Campion din acest punct…

citește mai mult »

Deseară începe misiunea. Codul roș-alb este „salvarea“. Prima țintă: Petrolul!

Astăzi se dă startul ultimei faze a actualului sezon de Superliga, fază în care se vor decide campioana, echipele participante în cupele europene, cele care vor retrograda și cele care vor ajunge la barajul pentru supraviețuire. Ne-am fi dorit cu toții ca din perspectiva UTA-ei, să analizăm bătăliile din play-off, mai ales că ar fi fost o evoluție firească după…

citește mai mult »

Prima ediție a Galei Artelor Marțiale a adunat sute de sportivi

Primăria Municipiului Arad a organizat miercuri, 15 martie 2023, un eveniment deosebit prin care a onorat tinerii şi copiii arădeni cu performanțe în practicarea artelor marțiale. Călin Bibarț: „Am ales să venim în întâmpinarea sportivilor cu acest gest simbolic de recunoaştere a activității şi a implicării pe care cluburile arădene l-au avut şi îl au asupra sutelor de tineri care…

citește mai mult »

Academia UTA: calificare dramatică în Cupa României pentru echipa U17

Duminică a avut loc la Timișoara dubla dintre academiile cluburilor Ripensia și UTA, contând pentru grupele A Vest ale Cupei României. În meciul în care s-au întâlnit echipele U17, UTA avea nevoie de un rezultat de egalitate pentru a prinde locul 2, cel care o califica mai departe. Echipa noastră a reușit să smulgă in extremis remiza, printr-un gol marcat…

citește mai mult »

UTA încheie pe 15 sezonul regular și debutează în play-out la Ploiești. Posibil meci de „totul sau nimic“...

Aseară s-au încheiat meciurile etapei cu numărul 30, ultima a sezonului regular din Superliga. Rezultatele acestei runde de final au fost următoarele: FC Botoșani – CS Mioveni  1-1 CS Universitatea Craiova – UTA  2-1 FC Argeș – Petrolul  0-1 Farul Constanța – Rapid  2-1 FCSB – Sepsi OSK  1-0 Hemannstadt – FCU Craiova 1948  1-0 Chindia Târgoviște – FC Voluntari …

citește mai mult »

Fotbal feminin: dublă victorie pentru Poli la Arad

Dacă la băieți, fotbalul arădean subordonează de ani buni Timișoara, în ceea ce privește fotbalul feminin, lucrurile stau invers. „Fetele în ghete“ așa cum sunt poreclite jucătoarele ce evoluează în alb-violet sunt beneficiarele unui proiect care dă rezultate, atât la senioare cât și la junioare. Însuși faptul că Poli a reușit să devină prima echipă care să pună sub semnul…

citește mai mult »

Liga 3: Lipova și Pecica reușesc primele victorii în 2023

În acest week-end s-a reluat și eșalonul 3 al fotbalului românesc, care a programat etapa a 16-a. În seria a 8-a, Șoimii Lipova a început anul cu o victorie, 1-0 cu conjudețeana ACB Ineu, succes care-i ține pe lipovani în coasta liderului CSM Reșița. Progresul Pecica a pornit și ea foarte bine cu 4-0 pe teren propriu în fața celor…

citește mai mult »

A murit Rudel Obreja. Fostul pugilist şi preşedinte al Federaţiei Române de Box s-a stins din viaţă la 57 de...

A murit Rudel Obreja. Fostul pugilist şi preşedinte al Federaţiei Române de Box s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani, conform unui anunț făcut de familie. Rudel Obreja fusese diagnosticat cu cancer. Rudel Obreja a murit duminică. El fusese diagnosticat cu cancer. „Drum lin, Rudel Obreja! Fostul campion dinamovist Rudel Obreja s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 57 de…

citește mai mult »

Baschet feminin: victorie cu mici emoții doar în debutul partidei

Galben-albastrele au obținut o victorie „de serviciu“ aseară la Târgu Mureș, la capătul unui meci în care au avut emoții doar în primul sfert. Gazdele au început foarte bine și au avut 8-0 pe tabelă, echipa noastră reușind să marcheze primele puncte abia în minutul 4 și 23 de secunde, prin Sheniqua Greene. Sirius a terminat în avantaj primul sfert…

citește mai mult »

Schimbările care au decis meciul

S-a vorbit foarte mult despre arbitrajul meciului de aseară dintre Universitatea Craiova și UTA. Acest lucru este absolut normal pentru că neacordarea unui penalty este un element major în ecuația unui meci iar când acest eveniment se petrece și în prelungirile partidei, este clar că influențează percepția asupra întregului meci. Însă, dacă la meciul cu CFR am putut vorbi de…

citește mai mult »

Recomandările redacției