UTA

Cupa României: UTA are o deplasare foarte lungă, Șoimii Lipova joacă pe teren propriu

În urmă cu puțin timp s-a încheiat tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul Cupei României, astfel că cele două echipe arădene implicate în această fază a competiției, UTA și Șoimii Lipova, și-au aflat adversarele: UTA va juca în deplasare la Foresta Suceava, echipă aflată pe primul loc al seriei 1 a Ligii a 3-a, cu trei victorii din tot…

citește mai mult »

Statuia emblemei UTA-ei, Iosif Petschovschi, a fost găsită într-o stare avansată de degradare (foto)

În urma unor sesizări și a informațiilor primite, conducerea primăriei Arad a găsit locul în care se află statuia celebrului Iosif Petschovschi. După cum se vede, ea se află într-o stare avansată de degradare. „Vom consulta specialiștii pentru a vedea ce presupune recondiționarea ei, urmând ca apoi, împreună cu suporterii, să alegem locul cel mai potrivit pentru a fi amplasată,…

citește mai mult »

Patru utiști au primit convocări la echipele naționale de seniori

După etapa din acest week-end, competițiile fotbalistice interne iau o pauză de două săptămâni, generată de calendarul competițional al echipelor naționale. Cum UTA beneficiază de aportul a mulți jucători străini, în fiecare astfel de perioadă are în lot fotbaliști care sunt convocați la reprezentativele țărilor lor. Nici de data aceasta lucrurile nu stau altfel, Ilie Poenaru dezvăluind astăzi că, după…

citește mai mult »

UTA și Lipova își află mâine adversarele din play-off-ul Cupei României

La mijlocul acestei săptămâni au avut loc partidele din Turul III al Cupei României. Așa cum v-am informat deja, Șoimii Lipova s-a calificat în play-off-ul competiției, învingând pe Lotus Felix. Iată rezultatele complete înregistrate în această fază: Șoimii Lipova – Lotus Felix   3-1 CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara  0-2 Avântul Periam – CSC Dumbrăvița  0-1 Jiul Petroșani…

citește mai mult »

Ilie Poenaru: „respectăm Hermannstadt, dar trebuie neapărat să câștigăm acest meci“

După ce a ratat la Mioveni șansa de a lega trei victorii consecutive, UTA are acum posibilitate să speculeze un nou moment bun și să bifeze două succese legate, astfel încât victoria, pe alocuri entuziasmantă, de la Botoșani să fie continuată cu una în fața revelației începutului de sezon, FC Hermannstadt: „Este foarte important să avem continuitate în rezultate și…

citește mai mult »

Primăria îi dă UTA-ei puțin mai mult de jumătate din banii solicitați. Finanțare importantă pentru echipa de baschet

Centrul Municipal de Cultură a anunțat astăzi sumele alocate cluburilor sportive care au depus cereri pentru a doua sesiune de finanțare. UTA a primit 1 milion de lei, puțin mai mult de jumătate din suma solicitată, anume 1,6 milioane. Mult mai receptive au fost autoritățile la solicitarea clubului FCC Baschet UAV Arad. 700.000 de lei a primit vicecampioana României, dintr-un…

citește mai mult »

„Sold out“ sâmbătă cu Hermannstadt?

UTA a urcat pe loc de play-off după prima victorie în deplasare în acest sezon, obținută pe un teren unde nu se câștigă ușor, anume la Botoșani. Euforia victoriei a trecut repede și echipa se află în plin proces de pregătire a următorului meci, cel cu Hermannstadt de pe teren propriu. Partida se anunță foarte atractivă dar și dificilă în…

citește mai mult »

Devotament total! UTA a avut suporteri și la Botoșani

Echipa venea după două rezultate dezamăgitoare, era o zi lucrătoare iar distanța până la locul de desfășurare a partidei era de peste 600 de kilometri; drum lung care trebuia parcurs nu pe autostradă ci pe șoselele naționale ale României, care sunt cum sunt. Însă niciunul dintre aceste amănunte nu i-a oprit pe membrii micului grup de arădeni, prezenți în tribunele…

citește mai mult »

Ilie Poenaru ales de LPF ca antrenorul etapei a 10-a. Jucătorii însă trecuți cu vederea de „selecționeri“

Victoria UTA-ei la Botoșani i-a adus lui Ilie Poenaru prima nominalizare ca antrenor al etapei, de când acesta a preluat frâiele vestiarului Bătrânei Doamne. Specialiștii LPF au remarcat și faptul că echipa sa a ajuns la patru meciuri consecutive fără înfrângere, punctând astfel organizarea defensivă a echipei, aspect unde munca antrenorului se vede cel mai pregnant și care, iată, a…

citește mai mult »

Academia UTA, neînvinsă în Liga de Tineret și Liga Elitelor U16 dar fără victorie la U17. Republicanii Ineului...

UTA se menține lider în Seria Vest a Ligii de Tineret, la egalitate de puncte dar golaveraj mai bun față de clujenele CFR și U. Ieri, băieții antrenați de Alexandru Gaica, Adrian Ungur și Costel Bogoșel, au învins la limită, 1-0, în deplasare, pe Universitatea Craiova. Unicul gol al meciului a fost marcat de Ronai, în minutul 12. UTA a…

citește mai mult »

Ilie Poenaru explică schimbările lui Stahl și Otele din meciul de la Botoșani

În victoria de vineri seara, un merit important îl are și antrenorul Ilie Poenaru. Felul cum și-a motivat echipa, golul marcat din fază fixă, alegerea primului 11 și schimbările efectuate, au fost elemente care au înclinat balanța în favoarea echipei noastre. Dincolo de asta, fanii au rămas surprinși la două dintre modificările făcute pe parcursul partidei. Unul dintre cei mai…

citește mai mult »

Recomandările redacției