Actualitate

Aspecte privind respectarea Legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice

Mai realist și mai precis, trebuia să scriu în titlu: „Nerespectarea Legii nr. 422/2001, în Arad, orașul cu arhitectura specială, cu ansambluri demne de orice capitală europeană”. Este orașul care frapează vizitatorii și turiștii, și care uimește, în același timp, prin senzația de abandonare a fațadelor. Fotografia  care cuprinde bulevardele în ansamblu, de la distanță, și pe care nu se…

citește mai mult »

Preotul promis de Arhiepiscopie a fost ieri instalat la Semlac

Prezentam în noiembrie trecut situaţia deosebită din cadrul comunităţii ortodoxe din Semlac apărută după pensionarea preotului paroh ortodox, Ioan Roşu. Al doilea preot fiind şi el bătrân şi bolnav, credincioşii semlecani au dorit un nou preot tânăr, biserica trecând şi printr-un proces de reabilitări dar şi pentru că se simţea nevoia unor a abordărilor spirituale care să atragă tineretul spre…

citește mai mult »

Curtea de Conturi a descoperit că Primăria Şiştarovăţ a pierdut peste trei miliarde

Un raport al Curţii de Conturi a scos la iveală faptul că, în urmă cu doi ani, Primăria Şiştarovăţ a pierdut peste trei miliarde de lei vechi ca urmare a faptului că angajaţii nu şi-au îndeplinit cum scrie la carte atribuţiile de serviciu. Suma este destul de mare, având în vedere faptul că Primăria Şiştarovăţ are un buget foarte mic….

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Veterinarii îşi actualizează tarifele pentru controlul alimentelor

Autoritatea Naţională Sanitar-Vete­rinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a pus în dezbatere publică mai multe proiecte de acte normative care au ca scop actualizarea tarifelor percepute pentru activităţile supuse controlului sanitar-veterinar. Conform unui comunicat de presă al instituţiei, se doreşte majorarea cu 2,18% a tarifelor respective, în funcţie de rata inflaţiei din perioada mai – decembrie 2012. „Activităţile vizate de…

citește mai mult »

Peste 200 de elevi au participat la olimpiada judeţeană de religie

Potrivit calendarului Ministerului Edu­caţiei şi Cercetării, în această perioadă se desfăşoară în întreaga ţară etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie. În cadrul Arhiepiscopiei Aradului, olimpiada s-a des­făşurat la Seminarul Teologic Ortodox, unde au participat un număr de 200 de elevi din 15 centre ale Aradului. Elevii au fost însoţiţi de către profesorii de religie care i-au pregătit, iar comisia, formată…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Se caută voluntari pentru un stagiu în Georgia

Numai până pe data de 10 martie se mai fac înscrieri pentru un stagiu de voluntariat pentru Georgia. Stagiul de voluntariat se derulează într-un proiect am­biţios de schimb de experienţă. Destinaţia este Rustavi, Georgia, iar perioada stagiului este de 3,4 luni. Asociatia Millennium Center implementează pro­iectul „Intergenerational exchage – Pay it forward!” împreună cu organizaţia parteneră din Georgia – SIQA,…

citește mai mult »

Olimpicii vor susţine Bacalaureatul mai repede, între 18 şi 31 mai

Sesiunea specială de Bacalaureat din acest an se va desfăşura în perioada 18 – 31 mai, pentru asigurarea participării elevilor din anii terminali ai ciclului liceal la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale. Ministerul Educaţiei organizează în fiecare an şcolar o sesiune specială de Bacalaureat, pentru elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a participanţi la loturile…

citește mai mult »

Numărul pensionarilor de invaliditate este în scădere

Peste 111.000 de pensionari are Casa Judeţeană de Pensii în evidenţă. În 2012, CJP a avut parte de câteva sute de litigii, atât cu persoane fizice, cât şi cu persoane juridice. Conducerea Casei Judeţene de Pensii Arad va prezenta astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, un bilanţ al activităţii pe anul trecut, precum şi priorităţile pentru acest an. Instituţia are în…

citește mai mult »

Nevăzătorii sunt nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi şi se simt discriminaţi

Asociaţia Nevăzătorilor solicită o întâlnire urgentă cu prim-ministrul României, acuzând indiferenţa, atitudinea ostilă, chiar „discriminatorie a Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap (DPPH) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice la adresa persoanelor fizice cu diferite dizabilităţi şi a ONG-urilor naţionale furnizoare de servicii esenţiale ale acestora şi în beneficiul lor“. Asociaţia revendică, în primul rând, indexarea…

citește mai mult »

Medicii recomandă efectuarea mai deasă a analizelor medicale

Medicii de familie recomandă populaţiei efectuarea unui grup de analize periodice, cu ajutorul cărora poate fi monitorizată starea de sănătate şi pot fi tratate rapid afecţiunile depistate încă de la debut, comparativ cu bolile care sunt descoperite în stare avansată. Medicii consideră că ar fi foarte bine dacă programul naţional de vaccinare anti-HPV ar funcţiona în continuare. „Vaccinul nu previne…

citește mai mult »

Casa Judeţeană de Pensii din Arad face precizări privind cuantumul ajutorului de deces

Casa Judeţeană de Pensii face noi precizări privind legislaţia asigurări­lor sociale şi cuantumul ajutorului de deces. În conformitate cu prevederile legii, pentru anul 2013 cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt: pentru condiţii normale de muncă: 31,3%; pentru condiţii deosebite de muncă: 36,3% şi pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte con-diţii de muncă, de 41,3%. Cota contribuţiei individuale…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Directorii deconcentratelor sunt chemaţi, luni, la şedinţa Colegiului Prefectural

Directorii deconcentratelor arădene sunt chemaţi luni, 4 martie la şedinţa Colegiului Prefectural. Programul şedinţelor din acest an, precum şi subiectele ce vor fi dezbătute în cadrul acestora constituie unul din punctele prezentate de Instituţia Prefectului, la şedinţă. Reprezentanţii instituţiilor vor fi puşi la curent cu planul de acţiune pentru realizarea la nivelul judeţului, a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare…

citește mai mult »

Recomandările redacției